Seminţe…

Urâtul din frumos

Încercam la începuturi să înțeleg. Ca ultima treaptă a cunoașterii.

Cele trei trepte sunt: alegerea, culegerea, înțelegerea.

Am înțeles treptat că totul e legat, nu se poate una fără cealaltă.

Iar fiecare se regăsește în proporții diferite în toate trei.

Lao Tze spune:
“Toţi oamenii, sub cer, cunosc frumosul ca frumos, iată obârşia urâtului. Toţi oamenii cunosc [...]

fachirul (pseudostare)

sunt cel mai mare fachir pe care-l cunosc
de fapt sunt singurul fachir pe care-l cunosc
cuiele flagelărilor mele autoimpuse sunt forjate pe rînd, an de an
din sentimente stranii și emoții de o diversitate copleșitoare, colecționate cu trudă,
iar cuțitele aruncate în sus, mii, milioane, nu sînt altceva decît gînduri
nu mă feresc atunci când se-ntorc ca toate celelalte [...]

fulgurații

razant, așa-mi treceau zilele și mai ales nopțile
razant pe la ureche și pe lîngă tîmplele sure
de parcă ar fi fost gloanțe și schije dintr-un război necontenit cu timpul,
desfășurat pe un front dur, unde-s luptele atroce, surde și sîngeroase,
acolo unde nu-i loc de sentimente, de milă și nici de iertarea vreunor păcate reale
sau doar a unora [...]

ușile (poem trasat la-ntîmplare)

despre uși este această neînsemnată poveste
despre uși închise sau întredeschise,
înalte pînă la cei mai de sus nori și despre uși joase,
cu geamuri sau fără geamuri, opace, somptuoase și grele
despre cîteva dintre infinitele uși interioare ale voastre
și deopotrivă despre unele dintre mirobolantele uși ale mele
pe unele dintre ele le cunosc foarte bine,
se deschid cîteodată singure către [...]

din Casablanca, cu dragoste

de glezne atîrnau greu resturile regurgitate ale nopții;
gigantice pietre smaragdine de moară lipsită de apă
risipită-n pulberile fine ale destinului de vîntul turbat de la apus
orașul amuțise temporar sub apăsarea suavă a întunericului
așezat drept cataplasmă pe rănile deschise larg
ca niște intrări multiple-n infernuri diverse, personalizate;
pierdusem la cărți mașina, cortul, banii și ceasul
toate cuvintele cu sensuri nobile, [...]

évanescence

cașaloții plutesc leneș pe deasupra
poate să fie doar o simplă imagine reprimată-ntr-un colț de memorie
ori o părere morganatică, unduitoare
dintre cele obișnuite zilelor umede și fierbinți de vară
înainte de această senzație acută de spațiu nu-mi amintesc să fi fost altceva
probabil doar o ușoară amețeală, un vertij amestecat cu ceva dulce și aromat
de consistența și culoarea unei [...]

Mirare în mișcare.

Din mirare poate crește căutare, din căutare se ajunge ușor la explorare, de aici apare o altfel de aflare; finalizată cu aplicare în minte duce la schimbare.
Oricare poate încerca dar nu oricine va urca.
Mirarea cu bucurie împletită face copilăria altfel trăită.
10218678458849756

maktub

nisipul de sub copita cămilei n-are memorie
el știe doar că acum se confundă deseori cu aici
și că vîntul uscat suflă încetișor dinspre tufele de tamarix
rostogolind către nicăieri scaieții deshidratați, aproape rotunzi-
despre mișcarea lor se spune că ar fi dictată de însuși marele hazard
eu însă n-am uitat că mă despart parseci de miraculosul Bagdad
și de grădinile [...]

amargalmatica

ajunsesem deja atît de departe,
atît de departe încît sorii pereche abia mai sclipeau stins,
portalurile plesneau tocuri diamantine de marginile unei inexistențe perpetue
învinse surpinzător de gravitații pulsatile, stroboscopice
nimburile rotitoare de lumină difuză acopereau polii incerți ai planetelor
fără vreo noimă, fără vreo explicație de circumstanță
erau lumini decolorate, părăsite de strălucirea obișnuită
ce-și croiseră drum pînă acolo cu incomensurabilă [...]

iarnă grea în trei acte

actul 1: coboară lupii-n cîmpie
urletele stranii străpungeau cerul ca niște sulițe
în care stăteau înfipte capetele unor dimineți oarecare
sacrificate inutil pe altarul tuturor insomniilor
strînsă aprig de ger cîmpia scîrțîia mărunt, greierește
aproape ca astă vară, aproape
doar verdele viu de dincoace de soare
se transformase-n căprui și-n ocru
și acum suna friabil ca un gong de gheață multiplicat
lovit la fiecare [...]

cel ce-mi sunt, uneori

în vîrtejul acesta vuind și nebun
sunt un biet balon efemer de săpun
ce să văd, cum să trec, ce să spun?
mă înalț doar cu aer în piept către soare
ei da, acum sunt așa de subțire, subțire, subțire
și-s convins pe deplin că actul acesta mai doare
sunt o pojghiță fină și clară
o ființă complexă, un inocent inorog și [...]

innuendo

vezi, am o pereche nouă de jeanși albaștri
e adevărat, mă cam strîng pe pulpe și pe coapse
pentru că-s prea vanitos să-mi recunosc apetitul de gourmand,
nici celelalte defecte, pe nici unul dintre ele
și nu mă opresc din cumpărat haine și pomezi, și parfumuri
cu esențe vagi de cardamon, de ceai verde și levănțică proaspăt strivită,
amestecate grotesc în [...]

Sinestezia

Modurile diferite de percepţie creează tipuri diferite de cunoaştere şi înţelegere. Ce ar fi să putem vedea timpul sau gusta muzica? Cum ar fi să auzim culorile? Dacă atingerea ar fi ca un parfum? Ce ar fi ideile dacă ar fi percepute ca o melodie ? Simfonia simțurilor se numește sinestezie când senzația primară se [...]

parcurs

sunt așa de tulburi apele în care înoți, prietene
iar nimicul te poate înconjura dintr-odată fără să te anunțe
fără să-ți trimită scrisori de înștiințare,
fără ca măcar să-ți bată în trei sunete ample la ușa
care abia se mai ține în balamale
apele tulburi se revarsă puhoaie din cerurile leșii
ies din pămînt izvoare de mîl și noroaie spectrale
aduse aici, [...]

Metafore de frunze plutitoare, În timp devenind folositoare.

Cuvintele complicate sunt greu de înțeles, cele banale nu pot exprima subtilitatea ideilor. Între ele plutește ca o frunză, metafora, ce leagă sensuri din afara cuvintelor prin marginea lor, cresc în semințe de gând, până când acestea se transformă în înțelesuri. Nichita spunea:
“Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”
O toamnă fără sfârșit, ar transforma [...]