Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
cel ce-mi sunt, uneori
în vîrtejul acesta vuind și nebun
sunt un biet balon efemer de săpun
ce să văd, cum să trec, ce să spun?
mă înalț doar cu aer în piept către soare
ei da, acum sunt așa de subțire, subțire, subțire
și-s convins pe deplin că actul acesta mai doare
sunt o pojghiță fină și clară
o ființă complexă, un inocent inorog și o fiară
sunt un pic de ceva dinăutru-n afară
o piatră cam grea de la rîu, și de moară
un nod gordian împletit complicat pe o sfoară
un joc de cuvinte alcătuit așa, într-o doară
și-s sabie dură și-ascuțită de fier
eu sunt cel ce încă-n emoții mai crede, și sper
sunt floare albă pe geam, dar de ger
și roata de lemn a cincea ca număr la car
angrenată-n mișcare bizar, precar, arbitrar
spița a șasea născută sunt la o roată
sunt limita mea, destinație, soartă
ulciorului apă, gravitație, gură și toartă
sunt misterul tăinuit dintr-un har
și dulceața amară din seva de arțar
vînzător ambulant de pumnale-n bazar
saltimbancul poznaș și hilar
organul de simț ascuțit și de lut
eu sunt cel ce încă mai pot să ascult
cînd puțin e prea mult,
iar mult nu mai e nicidecum de ajuns
rebel și obscen, nesupus, nepătruns
în noaptea cuprinsă de spasm și de rut
cînd toate-s aprinse-n jaruri, focuri bengale și spuze
și timpul e spart în fragmente de aur obtuze
în secunde și-n ore, în minute confuze
legănate de toamnă prin aer drept frunze
un sărut prepăgîn ce așteaptă ascuns între buze
mă dor semințele aspre prinse de foame în fructe
semnele a toate cele ce-s reduse la puncte
cuprinse de iarna de afară cu frig, și de gheață
eu sunt pentru unii cum farul ar fi, de-ar fi ceață
sunt acul cel aprig de-oțel tras de degete fine pe ață
mărgărite și albele perle înșirate la rînd într-o viață
povești vechi cu tîlc depănate la flacăra sobei
nebănuită-i, copii, puterea ascunsă-n spatele vorbei
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")