Seminţe…

puțin până la solstițiu

nu mai știu nimic, absolut nimic, despre mine
nu-mi mai scriu și nici cuvintele nu-mi mai rostesc
rătăcit prin clepsidre cu reziduuri compact opaline
într-un nexus steril matriceal inutil, oarecum pitoresc
ție-ți mai spun uneori povești și minciuni de la poluri
despre aventurieri temerari regăsiți după ani portrete în gheață
tu nu știi nimic despre tainele adânci, despre goluri
nici despre umbrele [...]

orgasm mimat

povestea o balabustă
c-am pierdut caii prin pustă
prin pustă și prin deșert
mă iau oamenii de piept
de piept și de brăcinar
n-am ce scăpăra-n amnar
s-aprind stelele pe cer
infinit de efemer
nu vă mai holbați ca proștii
sunt aici și caii voștri
nici nu vă mirați ca boii
lua-v-ar sfinții și strigoii
am pierdut caii-n pustie
acești cai sunt de hârtie
origami prin câmpie
cât or mai [...]

insomnie de iarnă

se pornise de-o vreme vântu-n pustie
de dor aprins ce va să-mi fie
de-o nebunie nețărmurită de veșnicie
vântul de-ar vrea povești să-mi spună
totul se scade, vidul se adună
fior de stele și mătrăgună
nisipul, boabele aspre nenumărate
dulcețuri amare din fructe coapte
de acum e frig și-mi este noapte
într-o clepsidră cu forme lungi
pășești grăbit fără s-ajungi
doar alb și negru trasat [...]

ciclop

pe insula mea pustie de fier și de aur
poftiți, rogu-vă, veniți cât mai mulți
pe ea, vă asigur, nu-s cedri înalți și nici munți
pe insula mea eu singur sunt bezmeticul faur
veți găsi-n schimb să alegeți diferite dureri
și furii-nspumate o sumă, un număr, poate o mie
o veșnicie întreagă să vă ajungă și vouă și mie
rătăciți de-a [...]

flori de ger

mă-nvăluie-ntru totul zăpada și-i pace
în gerul dușman ce scârțâie-n tălpi și-apoi tace
fulgi mari se răsfrâng din fractali într-o mie de ace
din văzduhul albăstrui prin ferestre opace
privește și mâna subțire prin păr ți-o petrece
cum gheața acoperă pașnic orele zilei ce trece
amurg violet cu nuanțe perverse de rece
e frig maladiv în odaie și-s orele nopții spre [...]

aproape nimic

timpul ăsta are senzația că eu sunt deșertul său
și că-și poate permite oricând să-mi spulbere nisipurile dunelor mele
carnea fragilă de pe oase, ochii din orbite, poverile de pe umeri,
istovitoarele căderi
așa, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
el îmi propune alunecări continue spre văile unor vieți
trecute demult într-un asfințit permanent
în care soarele orb doar își [...]

scrisori neutre(infernul alb)

dinspre nord
dinspre nord și cumva pieziș dinspre marea înghețată
viscolul gonea fără să țină seama de stâncile înșirate haotic prin pustiu
de uriașii ale căror oase albite de vreme susțin de la-nceput lumea
doar inima rămăsese caldă și vie pe undeva prin piept
sub hainele groase de postav
ca o văpaie incoerentă în cenușa rece a ființei,
ca o candelă aprinsă [...]

PUPILA

Există o gaură neagră ce cuprinde întreg universul, cu toate galaxiile și găurile negre,
cu toate realitățile multiple posibile, cu toate imaginile
create în diversitatea fenomenologiei apropiate sau îndepărtate.

Prin această gaură ce este în afară pătrunde înăuntru, iar ceea ce este în interior evadează în afară. Multiplicată de natură în dualitatea simetrică necesară armoniei, aceste [...]

sămânța în devenire

exercitiu ratat de admirație

dați-mi cuțite, pietre, amnare
ce mai aveți prin buzunare
bucăți de sfoară sau de ață
dați-mi senzații de speranță
cuvinte tari și versuri slabe
dați-mi fanfarele de table
o insolită lume nouă
dați-mi ce vă doriți și vouă
puțină ceață delicată
dați-mi un nor umflat din vată
o ploaie scurtă depravată
dați-mi minute, timp, secunde
dați-mi momentele fecunde
culoare zugrăvită-n fețe
dați-mi exemple și povețe
povești și pilde dați-mi toate
șoptite [...]

Cuvinte de ținut minte

fantoșe de toamnă

dacă cumva, printr-o minune, aș renaște spectral
metamorfozat într-o gigantică insectă a timpului
m-aș hrăni hulpav cu prezent,
imense provizii de viitor mi-aș face
închis ermetic în crisalida de jad transparent a trecutului

de toamnă rotundă și moale
aș fi vrut să rostesc câteva cuvinte
fără ca ele să muște din asfaltul unor tangouri lascive și echivoce
picături grele, umede, pline de viață [...]

Sufletul pietrei

Omul pentru piatră
este o blândă apăsare
(rătăcitor în viitoare uitare).
Piatra în respirare
visează să zboare .

vara pterodactilului

a venit în sfârșit anotimpul acela în care setea
este resimțită mai ales ca un sentiment magic-tragic-letargic,
iar cuvintele seci, inutile, sfârșesc trase pe roată, sfărâmate
sau cauterizate cu lasere mici și albe
ori cu imenși drugi de fier încins în cuptoarele hefaistice,
în funcție de gravitatea și dimensiunea semantică a pedepsei
(cerul gurii deja împrumută dezinteresat înălțimi,
gusturi și nuanțe cleioase [...]

daemonul de noapte

(daemoane, daemoane,
tu n-ai gheare, colți și coarne
din prostie, uri și vină
te hrănești la rădăcină)
o scânteie, două, trei
apoi visul explodează-n lumini orbitoare
simțurile toate-s cuprinse de panică
urli prelung
ca un lup care vei fi fost cândva
pe vremea când zorile se iveau vineții,
iar câmpul nu avea hotare
sunetul fără ecou se oprește undeva, imprecis,
într-o parte a craniului despre care nu știai [...]