Seminţe…

prea mult până la echinocțiu

din partea cea mai ascunsă vederii
umbrele izvorând din prezent, evadau succesiv
desprinse brutal de aura ființei luminoase,
cea cu aripi presărate de pulberi profane
pietrificate-n stele solide și ascuțite de ambră
privite-n ochii albaștri de vreo gorgonă sălbaticită
partea dreaptă  se colora în nuanțe abuzive de violet
destinate penelului unui pictor de amurguri explicite
sfârșit timpuriu și previzibil, cum altfel,
într-un [...]

La Traviata

lasă timpul să se ducă, unde-o vrea și unde-o ști
lasă-l, lasă-l, nu-l opri
întuneric de-i în noapte și lumină într-o zi
înainte-i doar trecutul zilelor ce vor veni
(…din înțelepciunea de nezdruncinat a poporului chemat, pussy uisskky beatta)
La Traviata
(adaptare stereosemantică după urechea cea mai internă)
cum bine observase un prieten bun al meu, mai demult
cerul și-ar fi [...]

iarna, o zgâtie

vântul nebun se-ncăpățâna s-alunge vrăbiile
de pe firele de telegraf împodobite-nghețat
cu chiciură nouă, groasă de-un deget
undeva, la o margine ascuțită  de orizont
lumini scăzute, străjuite grijuliu de umbre palide
vegheau fără speranța vreunei înseninări
violaceu vindicativ, vânăt de-a dreptul
amurgul ineluctabil, ce exista cu greu imaginat
nu știam nici câte ceasuri sunt și nici câți ani au trecut
de la [...]

ulm

strălucind ca un diamant printre safire, rubine, turcoaze
și alte nestemate sclipitoare, stele-n ceruri nenumărate
o sferă intensă, uriașă, de lumină arzătoare
mă străbate pe de-a-ntregul, sfâșietor
trece caustic prin umori, prin și printre oasele-mi goale
ca ale legendarelor păsări dodo
cele dispărute acum câteva mii de ani, și prin splină
știi tu oare ce timp delicat [...]

delir extravagant

dintre toate cele ce sunt
eu aleg arbitrar să nu fie câte ceva
pentru că a fi doare-n orice formă
trezit brusc dintr-un somn bradicardic
înțeleg parțial că unele lucruri nu mai sunt la fel
plouă într-un sfârșit cenușiu peste arhive străvechi
peste cuvinte greu, dacă nu imposibil, de pătruns
cu sensuri evidente sau nu, cu fără-nțeles de ajuns
se-nmoaie papirusul  [...]

noiembrie, penultimul tango

am acută nevoie de o toamnă fecundă cu adevărat
ce va veni să mă-mbrace-n nuanțe albastre și terne de gri
în sunete ample din gama lui La, Do major și în Cri
de ocru intens răspândit, ruginiu obsedant și de bej
șturlubatic, singuratic cintez pe un vârf uscat de gătej
aruncat la-ntâmplare în valuri înalte, intempestive de ploaie
desfăcut furibund [...]

inevitabila derivă

turnați continuu tărie-n pahare
nătângi negustori de ancore sculptate din sare
măcar atât folositor să mai faceți,
turnați permanent vremelnicie-n pahar,
ori pahare
așa, ca și cum ați afla întâia lumină-n primul amnar,
ori amnare
rom sau tare rachiu, poate a celților apă a vieții
(cât oare sunt depărtați de centrul meu geometric pereții)
chiar și-n ale voastre pocale scobite-n [...]

presimțire de toamnă

cinci păsări pe un fundal de cer azuriu
știu eu, mai degrabă nu știu
încotro aripile lor le îndreaptă
coboară sau urcă fantastic
o improbabilă, incandescent imposibilă treaptă
dinspre oblic prin  tangente pustii
către unica, insurmontabila dreaptă
perplexe geometrii trecătoare
toamnă-i sigur de acum
și-i ocru adânc răspândit prin ponoare
cad frunze-n spirale fractale
și-n venele mele roșu aprins sângele doare
soare timid [...]

dilema unui lazăr

inventată jumătate departe aprinsă de lună
înțelept cine oare poate să-mi spună
dacă totul dispersat inegal ar fi sau nu de ajuns
eu sunt doar cel ce cândva a fost uns
cu grăsimi de balenă albastră și focă
alteori inocent proscris sunt cel ce invocă
zeități perene și aspre desprinse din vise
întâia scânteie aprinsă a tuturor lămpilor [...]

de șoc

dincolo era doar liniște
urechile neobișnuite șuierau
a pustiu fistichiu
picături esențiale de magenta
dizolvate pe rând doar în gând
prin oceane diferite și-ndepărtate
unele de altele cum sunt păcatele
adânc prea-înaltele
simțeam cum nisipul somnambul
cu puternice rădăcini în otoman Istanbul
își dorește o stare aparte
cuceritor Napoleon Bonaparte
nu era nici bine
nici rău nu era
doar incomensurabil diferit
o [...]

urmează stația timpuri noi

refuz să cred că m-ai trădat
că-n rând te-ai aliat cu monștrii
refuz să înțeleg, de fapt, că ai plecat
la braț cu îngălații și cu proștii
ce-a fost în mintea ta-i mister
de nepătruns așa cum sunt planete
cu miez incandescent de fier
ascuns profund sub fusta unei fete
nu-mi vine a crede că te-ai dat
pe-un ciuf brunet umflat în spume
cu mușchi [...]

unda

muzica este prea tare și deranjează
nu contează cine cântă
ce cântă
pumnul trece furibund prin peretele de rigips
într-o lume aparte ce nu are habar de nimic
nu-i nici mai bună
nici mai rea
o lume în care luna-mi arde-n spate flacără roșie
neverosimil
se succed imagini străine
umbre și aduceri aminte
dintr-un timp rece
pe jumătate pierdut
sfârtecat fără milă [...]

puțin până la solstițiu

nu mai știu nimic, absolut nimic, despre mine
nu-mi mai scriu și nici cuvintele nu-mi mai rostesc
rătăcit prin clepsidre cu reziduuri compact opaline
într-un nexus steril matriceal inutil, oarecum pitoresc
ție-ți mai spun uneori povești și minciuni de la poluri
despre aventurieri temerari regăsiți după ani portrete în gheață
tu nu știi nimic despre tainele adânci, despre goluri
nici despre umbrele [...]

orgasm mimat

povestea o balabustă
c-am pierdut caii prin pustă
prin pustă și prin deșert
mă iau oamenii de piept
de piept și de brăcinar
n-am ce scăpăra-n amnar
s-aprind stelele pe cer
infinit de efemer
nu vă mai holbați ca proștii
sunt aici și caii voștri
nici nu vă mirați ca boii
lua-v-ar sfinții și strigoii
am pierdut caii-n pustie
acești cai sunt de hârtie
origami prin câmpie
cât or mai [...]

insomnie de iarnă

se pornise de-o vreme vântu-n pustie
de dor aprins ce va să-mi fie
de-o nebunie nețărmurită de veșnicie
vântul de-ar vrea povești să-mi spună
totul se scade, vidul se adună
fior de stele și mătrăgună
nisipul, boabele aspre nenumărate
dulcețuri amare din fructe coapte
de acum e frig și-mi este noapte
într-o clepsidră cu forme lungi
pășești grăbit fără s-ajungi
doar alb și negru trasat [...]