Seminţe…

cântul II – despre anumite petreceri de toamnă –

(ascunsă într-un ochi oarecare de apă,
orice reflexie poate să devină cândva posibilă)
aș fi putut să-i spun oricum
să o strig pe numele mic, sau cu o onomatopee
sau, și mai potrivit, cu un sonet de dragoste
cu trudă deslușit mai demult dintr-o epopee
am ales totuși să nu articulez vreun sunet
dintre cele cunoscute, sau necunoscute
nici măcar un murmur, o [...]

cântul I -despre anumite animale, noaptea pe lună plină-

(se sparg uneori nopțile în bucăți fragile de sticlă
și-n mii, nenumărate cioburi de forme bizare
nu mai sunt orele calme, nu mai curg apele clar în tipare
scapăr scântei palide și lumini, focuri înghețate ce se aprind
translucid
din cremene și oțel, implantat perfid prin amnare,
visul tremură, se propagă avid în unde mieroase de ambră
nu știu cum și nici [...]

nonsens

îmi alung în surghiun temporar toate gândurile,
în noian și-n potop de cuvinte
pe drumuri uitate, prin praf, pe unde apuc
noaptea vine neîndoielnic întreagă
și-i înnegrită cumva cu esențe intense de vag și târziu
ce provin din crugul cel mai înalt al vremurilor, din neant purpuriu,
dintr-un amurg lent creat de un fals demiurg
simt apoi cum mă prefac în metale [...]

sens

ziua își dezvelea trupul fraged dintre cețuri
ea era aproape transparentă
și-i erau orele abia la-nceputuri de trecere
eu îmi petrecusem noaptea din urmă precum multe alte nopți,
arse-n creuzetul fierbinte al imaginărilor prin alte lumi,
mult mai răsfirate și mult mai intangibile,
legănat de suple corăbii morfeice pe apele unor mări absolut abisale
geografiile mele interioare îmi dictau traiectorii fantastice
dintre cele [...]

dor de ape

plouă stins, tăcut, printre gândurile mele
înălțate deasupra unor coline îndepărtate
asemeni unor colonade antice, de calcar strâmb,
rămase de strajă, undeva, departe
la capătul nevăzut și neștiut al unor limanuri vechi
rătăcite, răstălmăcite definitiv într-un fel de negură
deasupra apelor trec razant cormorani perechi
în bătăi sacadate, mitraliate, de aripă
plouă-n rafale scurte, îmbătrânite și palide
plesnind cu sonorități vegetale frunze și tulpinile [...]

paso doble

(eu vin din de acolo de unde timpul
poate să fie sau nu, concomitent)
nisipul se lasă transfigurat blând de mâinile umede, apoase, ale dimineții
sunt și încă nu sunt,
vin și plec,
mai degrabă parcurg parseci străini, fără vreun sens, care nu-s
învăluit ca-ntr-o mantie străvezie de aburii verticali și reci
ai unor revelații aproape imposibile,
aproape improbabile, lipsite de forme precise, [...]

nomad

(astăzi îmi plouă aspru prin gânduri
cu lacrimi precise și oarbe de apă
fierbinte argint strălucind de pe pleoapă
stranii cuvinte descrise succinct printre rânduri
ieri eram dezgolit de pe piele de asprele-mi haine
prin pustiuri de aur rătăceam cu pași eleganți
visam infinit oceane, insule, dispăruții în eteruri atlanți
pierdute prin timpuri, alte o mie și-o sută de taine)
doar vântul mă [...]

peregrin

încă nu a trecut desăvârșită vremea în care îmi era carnea
pusă zălog negustorilor parșivi de rut
apoi, ea,  carnea-mi mai este încă oferită hrană pe degeaba leilor
prin iarmaroacele clandestine ale firii și ale necugetatelor fapte,
ale tinereților fără batrânețe și ale nebuniilor toate
cine mai poate să știe, cui oare-i mai  pasă,
îi mai pasă cuiva?
și oare ce nesăbuit [...]

copacul de la templu

(sau cât timp îi trebuie pietrei sa redevină lemn)
percepea sunetele pe jumătate
fiindcă cealaltă jumătate
uitase mai demult să se reasculte cu răbdare
cum creşte infinitezimal din iarba uneori albastră
și nu degeaba albastră,
ci de foarte mult cer reflectat doar seara
ca-ntr-o apă inversă şi unduitoare
din care lipsesc cu desăvârşire
vieţuitoarele stranii de origine marină
în schimb, planau superficial la suprafață păsări [...]

străjerul de la templu

(sau cât timp îi trebuie lemnului să devină piatră)
de ai fi avut și inima de piatră, străjerule
așa cum ai mâinile de piatră, și picioarele de piatră
și ochii oblici și-ncruntați de piatră
dar nu, inima ta a trebuit să fie de foc
să ardă la intervale regulate de timp
strălucind prin pieptul de granit
asemeni unui far, departe, la capătul [...]

Cardinale

Cardinale
=============

păsări de aur se ridică în foc
vînturi se zbat în pustiu
pe hartă mereu este loc
unde călător să mai fiu.
===============
tăcerea dă greul unui cuvînt
polii în veşnicii se unesc
oriunde se află pămînt
speranţe încă mai cresc…
==================

tainele zboară ca un amurg
la nord, la est, la vest, şi la sud
aurore din ceruri se scurg…
gheaţa cum creşte parcă aud…
=====================
o singură busolă, [...]

la nord

(călătoream cu sania la polul nord
doar drept mergeam,
mergeam doar drept și fără de ocol
la-ndepărtatul și mărețul pol
eram doar eu,
doar eu eram înveșmântat în blănuri ample sol)
pretutindeni domnea gerul
acest împărat fără de tăgadă al celei mai întinse singurătăți
uneori doar vântul măsura samavolnic domeniul imperial
înălțând la fiecare milă
(ca pe un semn vremelnic al trecerii sale)
câte-un semeț sloi [...]

la sud

nu mai conta dacă închideam
sau deschideam ochii
oricum, pe deasupra se roteau mut berzele cele albe,
pe sub norii suflați în toate formele imaginației unui copil oarecare
adia subțire-n unde vântul călduț, ca un fior amintit fără voie
și-mi venea să-mi întind a zbor prelung aripile către sud
acolo unde toate apele către matca lor curg,
acolo unde-i lumină doar și [...]

la vest

apune încet, parcă cu teamă soarele
și-s ceasurile întârziate și prelungi
precum umbrele copacilor, ale oamenilor pe trotuare
și ale păsărilor proiectate întâmplător pe cerul aprins
preț de doar câteva secunde, fără să ardă
urmând apoi să picure-n ploi triste de cenuși fierbinți
peste salcâmii înfloriți proaspăt, aromat și alb;
asfințitul este portalul secret
prin care ziua se strecoară nevăzută în neant
și de [...]

la est

răsăritul este singura poartă către dimineaţă
deschid larg ferestrele
(mâinile-s umede, ceţoase, reci)
surâd vag unei amintiri, unui vis rupt din mănunchiul
cu aromă de trandafiri albi, afrodisiaci
doar din colţul drept al gurii, aproape de ape
surâd
trec peste corodările acide ale zilei de ieri,
peste tendinţele vaste de degringoladă,
desprins subtil din motive incerte,
închis mai târziu de o acoladă,
ridic strâns în pumn [...]