Seminţe…

flori de ger

mă-nvăluie-ntru totul zăpada și-i pace
în gerul dușman ce scârțâie-n tălpi și-apoi tace
fulgi mari se răsfrâng din fractali într-o mie de ace
din văzduhul albăstrui prin ferestre opace
privește și mâna subțire prin păr ți-o petrece
cum gheața acoperă pașnic orele zilei ce trece
amurg violet cu nuanțe perverse de rece
e frig maladiv în odaie și-s orele nopții spre [...]

aproape nimic

timpul ăsta are senzația că eu sunt deșertul său
și că-și poate permite oricând să-mi spulbere nisipurile dunelor mele
carnea fragilă de pe oase, ochii din orbite, poverile de pe umeri,
istovitoarele căderi
așa, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
el îmi propune alunecări continue spre văile unor vieți
trecute demult într-un asfințit permanent
în care soarele orb doar își [...]

scrisori neutre(infernul alb)

dinspre nord
dinspre nord și cumva pieziș dinspre marea înghețată
viscolul gonea fără să țină seama de stâncile înșirate haotic prin pustiu
de uriașii ale căror oase albite de vreme susțin de la-nceput lumea
doar inima rămăsese caldă și vie pe undeva prin piept
sub hainele groase de postav
ca o văpaie incoerentă în cenușa rece a ființei,
ca o candelă aprinsă [...]

PUPILA

Există o gaură neagră ce cuprinde întreg universul, cu toate galaxiile și găurile negre,
cu toate realitățile multiple posibile, cu toate imaginile
create în diversitatea fenomenologiei apropiate sau îndepărtate.

Prin această gaură ce este în afară pătrunde înăuntru, iar ceea ce este în interior evadează în afară. Multiplicată de natură în dualitatea simetrică necesară armoniei, aceste [...]

sămânța în devenire

exercitiu ratat de admirație

dați-mi cuțite, pietre, amnare
ce mai aveți prin buzunare
bucăți de sfoară sau de ață
dați-mi senzații de speranță
cuvinte tari și versuri slabe
dați-mi fanfarele de table
o insolită lume nouă
dați-mi ce vă doriți și vouă
puțină ceață delicată
dați-mi un nor umflat din vată
o ploaie scurtă depravată
dați-mi minute, timp, secunde
dați-mi momentele fecunde
culoare zugrăvită-n fețe
dați-mi exemple și povețe
povești și pilde dați-mi toate
șoptite [...]

Cuvinte de ținut minte

fantoșe de toamnă

dacă cumva, printr-o minune, aș renaște spectral
metamorfozat într-o gigantică insectă a timpului
m-aș hrăni hulpav cu prezent,
imense provizii de viitor mi-aș face
închis ermetic în crisalida de jad transparent a trecutului

de toamnă rotundă și moale
aș fi vrut să rostesc câteva cuvinte
fără ca ele să muște din asfaltul unor tangouri lascive și echivoce
picături grele, umede, pline de viață [...]

Sufletul pietrei

Omul pentru piatră
este o blândă apăsare
(rătăcitor în viitoare uitare).
Piatra în respirare
visează să zboare .

vara pterodactilului

a venit în sfârșit anotimpul acela în care setea
este resimțită mai ales ca un sentiment magic-tragic-letargic,
iar cuvintele seci, inutile, sfârșesc trase pe roată, sfărâmate
sau cauterizate cu lasere mici și albe
ori cu imenși drugi de fier încins în cuptoarele hefaistice,
în funcție de gravitatea și dimensiunea semantică a pedepsei
(cerul gurii deja împrumută dezinteresat înălțimi,
gusturi și nuanțe cleioase [...]

daemonul de noapte

(daemoane, daemoane,
tu n-ai gheare, colți și coarne
din prostie, uri și vină
te hrănești la rădăcină)
o scânteie, două, trei
apoi visul explodează-n lumini orbitoare
simțurile toate-s cuprinse de panică
urli prelung
ca un lup care vei fi fost cândva
pe vremea când zorile se iveau vineții,
iar câmpul nu avea hotare
sunetul fără ecou se oprește undeva, imprecis,
într-o parte a craniului despre care nu știai [...]

Din vremea pandemiei

https://www.youtube.com/watch?v=-jpuyiYMq3U&rel=1″>https://www.youtube.com/watch?v=-jpuyiYMq3U&rel=1″ />

muchie și kant

tăcerea se așează ca un val alb peste mobile
pentru a le apăra de praful abraziv, nimicitor, al uitării
privesc prin ferestrele împărțite inexact în ochiuri de lumină îngustă
de prietenii păianjeni, cu pânze tremurânde și lipicioase,
rufele umede plesnind în vântul iute, de la răsărit,
și-n miresmele proaspete ale acestei primăveri intempestive
împinse în față, adusă cu forța de un [...]

hysteresis

colțul acela armonios, îndepărtat si rarisim de rai
pe care fără voia mea, a ta sau a altcuiva
îl transformasem împreună într-o anostă stație de jalnic tramvai
de pe-o stradă pustie, albastră-n ferestre, înaltă și lungă
spațiul întreg în pribegele timpuri amarnic blestem să ne ajungă
în care vai, nu sosea niciodată vreun fantomatic tramvai
cu clinchet de flaut forjat din [...]

iluziomagul

câte asemenea cuvinte a mai suportat până acum imaculata hârtie
și când au mai fost gerurile așa de ascuțite și de aspre
lipind nările oamenilor și ale cailor
până aproape de sufocare

înalt văzduhul plutește vast și intangibil pe deasupra
norii-s zmeie gri ale căror cozi se destramă-n fuioare
și-n fulgi îmbrăcați de sărbătoare-n straie de stele mărunte, opace și mute

***
cât [...]