Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
iarna, o zgâtie
vântul nebun se-ncăpățâna s-alunge vrăbiile
de pe firele de telegraf împodobite-nghețat
cu chiciură nouă, groasă de-un deget
undeva, la o margine ascuțită de orizont
lumini scăzute, străjuite grijuliu de umbre palide
vegheau fără speranța vreunei înseninări
violaceu vindicativ, vânăt de-a dreptul
amurgul ineluctabil, ce exista cu greu imaginat
nu știam nici câte ceasuri sunt și nici câți ani au trecut
de la ultima mea insomnie totală
știam fără tăgadă că avea să se coboare noaptea
uitarea searbădă, insipidă, incoloră și inodoră
ca o molimă tăcută și fără leac peste chipul meu
de atunci înainte nici o oglindă strălucitoare
fie ea și de-argint, de ametist sau de opal lucitor
n-avea să-mi mai reflecte visele tainice, nedopsite
ce-și aveau rădăcinile întrepătrunse într-o lume diferită
inima, ea singură, mai pompa câte un strop de căldură
spre palmele străvezii ce-ți ocrotesc genele inexplicabil de lungi
de-nghețul persuasiv al unei ierni nimicitoare
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")