Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
traire adunata, in alb asezata:
gindul poate pluti, sau se poate aseza;
rindul poate aduna, cuvintul imagina
intre toate penduleaza starea ce conteaza
sufletul vibreaza, mintea mai viseaza
cel mai greu este sa pastrezi starea mereu
prima parte este condensare de metaforizare,
partea a doua este asteptarea gindului sai vina rindul
(daca literele ar fi un fel de fulgi, atunci albul hirtiei, paginii,
ar ascunde toate cuvintele si gindurile posibile din univers…)
partea 1
alb vertical
am trait o clipa rara
ultima ninsoare verticala
de curind, ba chiar aseara,
in lumea noastra prea banala…
era cerul negru, gol si blind,
stafii mici treptat cadeau
impleteau timpuri pe rind
pareau fire cind pluteau…
norii ingropati in noapte
pasi uitati stingind ferestre
asteptam furish prin shoapte
din mirare sa fac zestre..
graba se topise lung, in sus
felinare paznici, faceau dungi
cita blindete, taceri, eu parca nu-s
sau tot fulg pregatit sa-l alungi…
vintul adormit uitase de frig,
toate au ramas fara glas
ecoul albeste de strig
alba incremenire in pas…
=======================
partea 2
citeste
gindeste
traieste
doreste
aseara, tirziu, prima oara dupa multa vreme, a
nins, stins, vertical, real… un dar de plecare…
ieseam , putin grabit, cu gindul
agatat in ce nu am terminat, iar la poarta albul ma
luminat curat si cernut prin negrul ascuns in noaptea ce
se oprise cu respiratia oprita sa nu stinjeneasca
fulgii;
nu mai vazusem de mult fulgi atit de mari, rari,
calmi, prieteni cu tacerea, frati cu iertarea…
se topeau fara sa lase urme, albul nu se hotara sa
ramina trecatoare dovada, era doar o linistita
cascada, parca doar facuta sa se vada: nu conteaza
citi o sa cada…
cerul negru si parca mai adinc, linistea albita
pestritz, caderea negrabita, parca pe atze, parca
din alta lume, parca voiau sa treaca undeva, prin
asfalt, dincolo, unde e pace, liniste, neasteptare, acolo
unde rostul nu se cauta doar se implineste…
cei mari cadeau alene, cei mai mici parca mai
linistiti, in diferente care faceau sa para toti,
ireali, parca era o demonstratie, parca era o
incercare, cine cade mai drept, mai linistit, mai
negrabit…
gindul meu sa linistit, mam oprit si doar am
privit (in astfel de clipe sunt mai mult linga
mine)…
iar privirea se aseza, cadea odata cu ei, si
copilul din mine a vrut sa prinda un fulg pe limba, unul
pe ochi, unul pe obraz, …
fulgii ma mingaiau blinzi, topiti de joaca mea,
oricum erau destui, satui de pace, grasi de alb,
verticali de linistiti…
o vreme, o clipa, un timp, am stat pe loc, sa nui
calc, sa nui tulbur, sa nu ma amestec prea fara
culoare intre puritatea lor adunata si nepatata de
noaptea pe care o spalau cu partile de lumina pe
care le carau cu ei, de undeva de sus, de undeva de
unde nu se vedea, norii erau ascunsi in negru, iar fulgii
veneau si ne spuneau ca albul tot de acolo vine…
parca vedeam linistea strecurata printro sita,
prefacuta in parti mici, mici, atit de mici incit
nu puteau sa fie decit albe, iar frigul din vint
incremenise si el, nu se misca nici o crenguta, nu
se auzea nimic, pasii adormisera, stilpii ca niste
paznici cu felinare faceau dungi printre copaci…
crestea o mirare, o aruncam ca pe o pasare sa
pluteasca sa creasca, inapoi de unde veneau toti
acei fluturi minusculi, care imi spuneau parca din nou,
ca in nici un ecou sunetele nu sunt ca la plecare…
fiecare fulg avea locul lui, fiecare plutire era o
numaratoare adaugata rabdarii nesfirsite a
nesfirsitului, iar eu priveam, doar priveam, si as
fi vrut sa pot pastra totul asa…
parca vedeam fulgii din Momo, sa te lovesti de ei,
sa nu uiti, sa nu pierzi, sa nu te pierzi, sa
plutesti odata cu ei, stiind ca de fapt caderea e zbor, ca
plutirea e dor, ca albul e trecator, iar verticala
doar o pornire… ca totul este egal in fire…
============== si ninge mai departe, albul ne desparte….
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")