Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
scintilații
mă hotărâsem într-o după-amiază
să nu mai aștern nimic pe hârtia transparentă din foaie de calc
din care lipeam cu pap pe cadre de lemn altădată ferestre
și mi-a trecut, ca o urticarie rapidă cauzată de o eugenie cu cremă îndoielnică
uitată-n vitrina cochetă a băcăniei din colț
în băcănie mirosea întotdeauna a ciocolată cu lavandă, a cuișoare rare și a nucșoară
aduse de niște corăbii imaginare cu sforțări nemaiînchipuite
de la celălalt capăt oarecum închipuit și nesigur al lumii
prin minte și nu numai
se perindau vagaboande de circumstanță
cuvintele unui cântec despre Sindbad marinarul
într-o limbă cvasijaponeză inventată și aproximativă “sindoba-to, sindoba-to, no haite..aite-te-nu, no haite..”
ecouri vetuste prelungite prin continuul spațiu și prin inconsistentul timp
-despre a cărui curgere eterogenă îmi aminteai vag într-o scrisoare de toamnă de la atipozi-
până acum, la apogeul unei zile despre care mâine nu se va mai spune mare lucru
și va deveni ireparabil ieri, anul trecut, deceniu, secolul, mileniul
am rămas cu pălăria ușoară din paie de orez sub braț
privind golul departe de a fi vid așternut în urmă
nu-mi găseam batista pe nicăieri, prin nici un buzunar,
iar picăturile mari de transpirație îmi împodobeau lentilele ochelarilor de miop
de parcă venise brusc dimineața și de undeva, nu se știe de unde
izbucnise din cețuri nocturne, imemoriale, sau poate memorabile, o rouă nouă,
inocentă
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")