Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
poveștile de taină ale pustnicului pelerin
se apleacă și-și pune obrazul smead reazem pământului
nu, nu-l sărută, nici nu se roagă, nu plânge, nu râde
(hohotul încă-i departe, nebănuit, ferecat cu lacăte de fier,
înlănțuit în chingi blestemate și vrăji
descrise-n semne aproape străine, necunoscute,
ascuns adânc într-un cufăr pe care timpul îl ține strâns la piept
ca pe un odor de mare preț adus cine mai știe de cine
dintr-o țară cumplit de îndepărtată care acum
poate că nici nu mai este altceva decât
o amintire fără-nceput, fără sfârșit, fără noimă
rătăcită prin sufletul diform, prin mintea-ncâlcită, învolburată
a vreunui alt pustnic)
ascultă doar împietririle clipelor în lacrimi amărui de chihlimbar,
pulsul slab al rădăcinilor încleștate în nestrămutarea lor,
apele vii, cele de dedesubt, însetarea lor de oglindire către cer,
ascultă inimile care încă mai bat ale celor ce ne susțin pașii
fiecare pas, pas cu pas, palmă cu palmă,
pașii noștri ce calcă apăsat
în palmele lor bătătorite de atâta mers,
ei, noi cei din altă lume
ieri spusese o altă poveste ierburilor cu flori violet
de la marginea drumurilor către nicăieri,
o poveste cu tâlcuri adânci pe care oamenii obișnuiți
nu o vor putea înțelege pe deplin niciodată
stelele toate au răsărit apoi într-o tăcere desăvârșită
iar luna, ca de obicei, a-mpărțit hotarelor tuturor lumilor
umbre luminiscente pline de o perfectă incertitudine
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")