Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
Poetul şi Sfântul
Nu ştiu cum…
Cum se face că atunci când deschid ochii în faţă-mi e noapte
şi-n juru-mi doar zgomot concret, fără zvacnet de aripi ori şoapte
Cum se face că pe buze port cuvântul veşnicie
dar în inimă a timpului măsură şi vremelnicie
Cum se face că am uitat cândva cine sunt şi cum de-am pornit la drum?
Cum se face de sunt oricum şi oriunde aş fi acum?
Cum se simte întâia oară un sărut? Cum să simt în mine frumosul trecut?
Cum să învăţ să trăiesc când nu ştiu a muri?
Zâmbetul de copil cum să-l zambesc, mai ştii?
Nu ştiu cum…
să răspund doar pun întrebări
Nu ştiu cum…
dar ştiu să iubesc mai presus de fire
Nu ştiu cum
dar simt câteodată veşnicia între roată şi rotire
Nu ştiu cum
dar ştiu cine eşti
Domnul meu bun
bătrânul orb cerşind în poveşti
eşti necuvântul aruncat între file de carte
toţi îl citim şi-l uităm între cuvinte în a ochiului grabă pe foaie
Eşti ochiul spre inima poeziei
dar privirea ta a o oglindi
până şi poetul nu o mai ştie.
(Poetul şi Sfântul)
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")