Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
Pasarea Phoenix
Padurea ardea de ieri, aprinsa de un trasnet
peste bradul secular.
Incuviintand, bradul aprinse vesmant de aur inalt,
tanguindu-si imnul ca o lumanare in noapte.
Inspre zori, ostoit, se inchina focului
si cazu in genunchi impartasind lumina brazilor din jur.
Cu prietenie si recunostinta
acestia dusera mai departe tanguirea lumanarilor lor,
inchinate Flacarii celei Intelepte.
Focul dansa printre ramurile inaltate
spre multumire, vantul rotea jerbe de scantei
semanand incuviintari pretutindeni,
pentru binefacerea ce le-a fost harazita.
Rauri de frunzis aprins impartaseau
lumina si bucuria lor:
Flacarile au venit, flacarile au venit!
Veniti de luati si va bucurati!
Tecile plice de boabe se incovoiau
a supunere netagaduita si se asterneau,
in piruete incandescente, in cenusa fierbinte.
Simfonia trunchiurilor incendiate
se strecura plesnind sincopat
printre ramurile de intuneric.
Stejarul batran isi cocea ghindele
de-a valma in explozii de sori marunti,
semanand gauri negre in cenusa.
Doi cerbi se izbeau cu voiosie oarba
de truchiurile negre care le raspundeau
in ecouri, lovindu-i cu crengi de lumina fumegand.
Oda nechezatului lor dureros
era adusa prinos zeului incendiator binefacator.
Din ritualul lor de glorie
cazura cu pieptul in pamant,
ramurile lor regale in flacari scurmand cenusa.
Gavanele ochilor consumati
priveau inca spre inaltul aprins
in timp ce madularele lor erau jertfite,
mangaiate cu dragoste de flacarile intelepte:
‘Cinste lor, fericit neamul cerbilor
care cunosc rosturile noastre.’
Spre asfintit padurea inca mai trosnea
din loc in loc in jerbe trecatoare.
Dupa ce facura sfat, flacarile intelepte
se retrasera multumite in jaratecul lor de smarald,
multumite ca, o data in plus,
s-au invrednicit de acest lucru bine facut.
Corbii, vulturii si sobolanii
au venit si au plecat.
Printre cioturile negre
se strecurau lastari si fire plapande de iarba noua.
Muiate de ploi, ghindele si pastaile de roscove
isi trimiteau emisarii infrigurati sa anunte:
“Padurea a inviat! Adevarat a inviat!
tin
27.09.10
27.09.10
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")