Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
oricind, oriunde, oricine?
transparenta, prezenta, esenta
nu se poate face terapie cu absenta
de aceea cel care vrea sa spuna, chiar daca nu aduna, ar fi frumos si cu folos in transparenta absentei si utilitatea prezentei sa arate cum arata, fara erata…
adica: fara frica, ce se spune si ridica, litera mare sau mica, teama sau frica, nu strica daca se implica pina la capat; declinare de aflare, numele este cautare; ce rost are sa nu stii ca stii, sa nu poti sa fii?
ar fi frumos si cu folos orice gind sa aiba in curind radacina proprie, cu nume si loc, cu dorul de foc
desi pare repetare cum sa intri in aflare fara inaintare:
Mă simt mai liber, mai aproape de nimic,
Mă simt mai stăpân în universul meu mic,
Mă simt mai viu, mai bun, mai tare,
Mă simt mai puţin important într-o lume prea mare…
spunea cineva care are curajul sa se arate
se va aduna ce se va aseza
nimeni nu are solutia, nimeni nu mai poate intoarce timpul ce toarce
ael/aurel ifteni/ 21 ian 08/
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")
ce importanta mai are numele daca sub acesta avem senzatia ca inca a mai ramas o particica de viu?
numele numeste spre definire. el nu construieste nimic in afara de posibilitatea recunoasterii.
fiecare are libertatea de a alege a fi sau nu recunoscut.
numele nu este o regula, el este un marcaj, o definire exacta,uneori o limitare, o incarcerare in propriile neputinte.
cand alegi o definitie paralela te scuturi de vechi obisnuinte, incerci abordari noi si simti cum mai tanar si mai altfel reconstruit, vezi lucrurile.
un individ structurat deja este liber sa-si multiplice definirile, fara insa a pierde contactul cu substanta generatoare, cu identitatea reala, de baza, trecand de la una la alta in functie de starile de spirit, de preocuparile alocate fiecarei definiri in parte.
libertatea de a insuma(sau nu)rezultantele definirilor apare ca o consecinta naturala a faptului ca acestea exista, nu ca si personalitati multiple ci ca si fatete ale aceleiasi forme, congruente sau nu, in armonie sau nu.
aici nu este vorba despre frica, aici este vorba despre nevoia de a nu respecta anumite tipare impuse, aici este vorba despre liberatatea fiecaruia…
atata vreme cat acceptam creatia fara a fi obligati sa definim creatorul, putem sa vorbim despre libertate…
viorel danciu
21 ianuarie 2008