Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
omul de ceață
(a doua pagină dintr-un jurnal de toamnă)
visul se destrăma încet
lăsând lumina galbenă să pătrundă
printre genele firav alcătuite din aripile cu bătăi mărunte
ale unor fictive păsări colibri
peste noapte venise într-adevăr toamna
iar ea, noaptea, se scufunda umedă într-un abis iridescent
fără proteste inutile și fără resentimente
dintr-o mare de tăcere răsărea un soare timid
și nu mai știam dacă am uitat sau doar mi s-a părut
că aud vântul rostind incantații pe la colțurile caselor
sau dacă din pâcla deasă răzbate vreo urmă de culoare,
vreo pată roșiatică smulsă din vârful penelului
colorând apoi dintr-o parte imaginea unică
imposibil de reprodus
doar pașii trecătorilor măsurau timpul
dincolo de ferestre în cadențe instabile
aceasta fiind singura certitudine
izul jilav al pământului
-din care doar crizantemele robuste mai puteau izbândi-
răzbate dincolo de giurgiuvele
captiv într-un cântec de copil:
sus, sus de tot
anecdot-sacerdot
cățărat pe-o ață
urcă nevăzut și nepriceput
omul alb de ceață
cel fără de față
fără chip-arhetip
lipsit de substanță
omule de ceață
omule de ceață
dintr-o altă viață
cel țesut din gheață
vino și mă-nvață
într-o dimineață
despre ignoranță
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")