Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
la paradisul pierdut
la paradisul pierdut am venit și-am plecat
am mâncat și-am băut și apoi am trecut
mai departe, mai altfel și poate mai lin
atunci când furtuna pornea violent din senin
la paradisul pierdut am iubit ce-am urât
și-am urât ce-am iubit de la-nceput
la paradisul pierdut am uitat ce-am știut
când știam imprecis ce n-am vrut
ce rost n-am avut, ce nerost am avut
ce n-am fost nicidecum într-un an
am fost într-o zi reconceput absolut
la paradisul pierdut am plâns și am râs hohotind
gol pușcă pe mese am dansat chiuind
zile obscure și nopți desfăcute în minuscule părți
descrise apoi în manuscrise, în tomuri groase și cărți
limpezite-n ape curate de gând, rând pe rând
noaptea-n zori întorceam din priviri amărui
leneveam istovit, povesteam nimănui și oricui
prelungeam infinit amăgiri, osteniri, neconteniri
la paradisul pierdut prelung te-am avut
o clipă imensă și doar o singură dată
când încă mai erai pură și încă mai erai fată
timpul nu mai fusese așa lunecos niciodată
pe scările abrupte în sus parcurgeam întoarceri sterile și joase
prin fumuri de ceață alburie din caierul timpului toarse
aprinse ruguri de fulgere-n nori așa, dintr-o dată,
pe vremea cînd încă mai era pură și da, încă mai erai fată
la paradisul pierdut cânta un faun trist dintr-un flaut
un cântec în care-mi spunea că-i inutil și futil să te caut,
că marea-i departe, albastră și rece și sură
țapul mai cânta un refren deșucheat pe nas și pe gură
într-o limbă guturală, străină și rece
ca-ntr-un an care-mi vine și-un veac care-mi trece
la paradisul pierdut m-am făcut deseori nevăzut
ascuns de păreri, amintiri și visări din trecut
în față avem un pahar de cristal umplut cu vermut,
cu venin sau poate cu alte licori și otrăvuri gălbui
dar oare cui îi mai pasă, sigur vă spun, nimănui
la paradisul pierdut se jucau la cărți paradisuri
într-o seară jucat-am și eu îmboldit
de speranțe deșarte, marote și visuri
și-am pierdut imediat vreo două evadări din abisuri,
un bilet la circul cu dame de treflă și fanții de pică
pariam pe-un pahar cine mai cade și câți mai apoi se ridică
am pierdut și haina și bastonul și ceasul cu lanț
pantofii cu șiret de mătase și pielea de glanț,
briceagul cu plăsele de fildeș și banii toți de argint
dădeam de-a valma pe gât pahare întregi de gin și absint
la paradisul pierdut mă aflu și acum și ascult
cum vântul printre streșini se strecoară și fuge
către alte colțuri și hornuri de case,
-fior ce strecoară teama prin oase-
pe la care minciuni sfruntate și alte povești de unul singur să-ndruge
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")