Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
insula pustie a muţilor anonimi
nu cer nimănui socoteală.
poate doar uneori vântului
atunci când mă cheamă cu şuierături ascuţite
să mai facem câte-o goană prin stepă,
să mai treierăm în nopţile de sânziene
câte-un câmp înflorit inocent, de lalele
nu dau nimănui socoteală.
sunt liber să cuget
după cum îmi e placul, sălbatic
ca un lup siniliu, cenuşiu, purpuriu,
sfâşietor al prăzilor sale, carnal abisal
sunt liber să urlu la luna plină prelung
când mi se năzare, când vreau
să se cutremure asfinţitul sau răsăritul meu
într-un vârtej colosal
n-am de împărţit cu voi nimic.
nici cuvintele, nici rănile, nici pâinea, nici surâsul,
nici măcar sarea uscată a pustiului
dupa ce apele se vor fi retras,
se vor fi limpezit într-un sfârşit sau într-un început;
nici măcar umbra umbrelor, lumina luminilor,
cenuşa vitrificată a unor focuri reci,
aprinse la urma urmelor
doar pentru a lumina firav umbletul, scâncetul,
rânjetul, tremurul
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")