Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
incercare de atemporalitate
daca ceva este mereu la fel, nu te mai deranjeaza ca se intimpla alt/fel;
cind drumul se naste din pas, stim ca oricum a mai ramas:
===============================din aminiri de dincolo :
Ca o noapte mă cuprinde preatîrziul
Ce se-ntrupează-n visele bizare
Doamne, întîi ţi-ai ucis fiul
Abia apoi l-ai dus la înalţare.
Absenţa ta fidelă împresoară
Carnea secundei din mereu
Cînd voi muri ultima oară
Hristos va deveni ateu…
Mormîntul zilei din pustiul
Renunţării, zid in libertate,
Se desface spre straniul
Schelet de amintiri neterminate
Etern deschis ca sa nu moară
Timpul scapă din proporţii.
Nisipul în clepsidră tot coboară
Dansînd incet pe umbra sorţii…
Linişte de gînd, pe care
Am arso fără să doresc,
Lumina ce aduce vindecare
Visului din care palid cresc.
Iarna l-angheţat de aşteptare
Pe trecătorul din răscruce,
Fulgi de şoapte funerare
Ghilotinează ziua ce se duce.
Are timpul gust de depărtare
Clipa e prea scurtă pentru vii,
Aştept adevărata îmbraţişare
`Nainte de-a cădea in veşnicii.
Buzău, 1995
One Response to “incercare de atemporalitate”
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")
Un gând curat de mulţumire
Că ai născut ceva frumos
Şi că ai fost în a mea cale
Şi că mai eşti, şi are rost!
(a fost o mică-mbrăţişare
‘nainte de veşnicii…)