Seminţe…

șaua mea din piele aurie de Cordoba și pagul tretin
îmi știu înșiruite, sinuoase potecile, drumurile și mai ales fricile
trecătorile ascunse și chiotele, îngânările
glasurile interioare ce-mi răsună prin cap,
plânsurile, dusurile, versurile,
ruginite și uneori amărui asfințiturile, ascunsurile,
dedesubturile, suprapunerile, presupusurile

pădurile cele întunecate-n verde-negru
nedeslușite-ntru totul prin aburii reci ai dimineților anonime,
cuprinse de aprigă nemișcare
îmi știu și-mi ascultă doar ele cânturile și-ncrețirea frunții
și-a ochilor-n riduri strânse mănunchi,
(ca o legătură de surcele uscate pentru aprins focuri aparent neînsemnate,
în locuri nebănuite)
adunate secundă cu secundă noaptea
la ceasurile prea lungi ale neodihnei,
mersul agale și vocea mea răgușită
strigătul în van și stranietatea gândurilor, și gândurile-
ecouri mute desprinse cu migală din misterele tăcerii și ale nemișcării-

stau pistoalele cu plăsele de os bătute-n bumbi de argint
înfipte strâns în chimir și-ncărcate-n țevi cu doi plumbi,
de-a stânga și de-a dreapta la brâu
răsărit bine-i de acum soarele sus, în crugul cerului
sclipind într-o mie de feluri în apele mici,
și-n pietrele albite de trecere, de la râu