Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
folk, frate!
începuseși cândva să-mi spui în cuvinte puține și strâmte
așa cum îmi sunt cămășile de in de la o vreme
singura poveste credibilă despre mine
apoi a venit într-o zi toamna și a trebuit să pleci
către un pol necunoscut, străin și departe
nu știa nimeni când ai să te-ntorci, sau dacă, sau de ce ai mai face-o
vânturile reci s-au perindat seci printre frunze și crengi
prin ocru și galben și orange într-un dezmăț inculpabil,
isteric, incurabil și incomensurabil,
aproape o orgie, o febră de Nil mistuitoare, și-o melancolie
la mine-n odaia mansardei, din ceașca de ceai fierbinte
se adapă pe rând cu sorbituri scurte semiîntunericul
și-un rege abdicat și Lear al tuturor funigeilor homleși
rămași accidental fără adăpost și-adunați din toate toamnele trecute
recunosc, aș fi plecat să beau un lemon gin sau două în lăptăria lui Enache
dar știam din surse sigure că Enache nu mai era,
plecase și el poate împreună cu tine către poluri incoerente și sublime
iar în locul lăptăriei se deschisese un salon cosmetic pentru căței, bizare pisici birmane
și porci inteligenți și vietnamezi, de companie
așa că nu-mi mai rămânea decât să aștept succesiunile,
procesiunile, sărbătorile dedicate cine mai știe cui, oricui, nimănui
în care se-mparte cu dărnicie nedisimulată pe strada mare, din coșuri vechi de răchită
și amare rădăcini de cicoare, dorul de ducă, de solitudine și de întâmplare
n-aveam de ales, se apropia școala, nu-mi dădusem restanțele
pentru că umblasem după niscai himere pe malul mării, încălțat cu valuri albe și alge
tocmai până la Mangalia, prin vama pururea veche, fără haine, pălărie și fără pereche
în tot acest timp m-am hrănit cu pâinea miracolelor și cu peștii celești
și-am băut apa zorilor din pumni mici de fecioare neștiutoare
purtate printre visuri de stele-n mirobolante calești
buzunarele-mi fluturau goale ca niște steaguri alb-murdar ale unei foste tinereți
pe lângă plopii bătrâni și tăcuți, apatici, ale căror frunze contorsioniste
miroseau sfărâmicios a tanin și a-mpăcare nedisimulată și a trecere și a tăcere
femeile pe la case deja coceau vinete și ardei cornul caprei și capia
pentru zacuști gurmande și pentru zile de iarnă neabătută, când avea să vină înghețul
alungându-mi pe sub streșini ultimele glasuri de vrăbii și de cinteze,
încolăcindu-mi printre picioare mâțele abonate gratuit la hornuri și sobe încinse
sincer, aș fi băut cu tine un lemon gin în lăptăria lui Enache, sau două
ascultând absent cum îmi spui singura poveste credibilă despre mine
și minunatele povești incredibile despre tine
dar Enache și lăptăria lui dispăruseră acum multă vreme, cum am mai spus,
purtați de-un cântec și de vânt într-un loc imuabil, inturnabil și abstract
din vara ce tocmai a trecut
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")