Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
flux
destul!
am strigat cu puterea a o mie de valuri concentrice
ecouri ce lovesc fără-ncetare stâncile de granit ale țărmului meu înalt și fracturat
destul!
îmi ajung orele borțoase cu forța numărului de aur la gură, mă sufoc cu lapte acru de timp,
de aproape perfect, de sfârcuri pietroase și țâțe splendide, acte ratate și zgură
brizanții căptușiți cu spumă albă - de-ai fi crezut că-s halbe de bere rece, îmbrobonată,
trasă adineauri din butoiul pântecos -
sărută pasional, abisal pietrele planturoase rotunjite-n iernatice furtuni pe plajele pustii
sub blândă, indiferentă priveghere a unui stol de lebede albe orbitor, rotitor, dogoritor
înăuntru deopotrivă se rostogolește la rându-i incoerent și tenace tumultul,
planetele toate, plantele verzi sau albastre, galaxia, cerul, luna, ochiul, pământul
vin fără veste să mă acopere cu praf și uitare; o haită intensă purtată-n gânduri mov de vânt,
de spasme electrice chemate sunt la război de câțiva dintre voi, binevoitorilor, amăgitorilor,
sperietorilor, ciorilor, oratorilor
o, cum aș mai fi pus odinioară mâna aprig pe pușcă
o, cum aș mai fi slobozit din țevile lise anateme și schije, proiectile de sticlă și bile
lustruite de mâinile fine ale doamnelor de tristă și îndoielnică companie, doar noaptea,
atunci când, din nefericire, lipsesc cu desăvârșire pretendenții, fanții, clienții, locotenenții
cum aș mai fi bucurat cătarea cu imaginile dezertărilor voastre volatile, volante, salmastre
florilor otrăvitoare uitate dezolant de vremelnicie fără apă și sevă prin ponositele glastre
miroase crâncen, pute de-a dreptul a putregaiuri prin subsoluri și-a stătut
ascult cum picură tortură din robinetele de cupru înnegrit secundele lichide, arse, vide
și-mi imaginez o nouă identitate sumară zugrăvită-n tonuri fade de gri șters
destul, am zis!
astăzi plouă fără-ncetare până pe la prânz
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")