Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
es/enţa, prez/enţa, abs/enţa
semintele sunt amintiri despre viitor / se spunea cindva
pentru acel viitor o saminta din trecut:
TRANSPARENȚA ABSENȚEI
Nu puteam să fiu fără să fiți;
Acea parte din mine care nu era întregită
S-a intrupat în exteriorul meu;
Cineva ia dat numele VOI.
Fără mine, nu vă găseați,
Fără voi nu mă aflam;
Prin ecoul din afară
Crește răspunsul înauntru;
Pendulare între prea multe
și nefirești oscilări
care ne măsoară nu devenirea
ci doar un fel de rătăcire
pe care ne place să o numim
CĂUTARE.
Alta parte cineva ia spus EU
și este o rămășița din ceva
uitat în marginea divinului;
De aceea este nesfarsit de diversă
dar tot atât de perversă;
Când se adună mai multe EU-uri
Îndrăznim să zicem NOI;
Un fel de amintire a timpului
când nu eram separați
și puteam să ne știm
fără să ne învățăm unii cu alții,
fără să ne așteptăm unii pe alții,
pentru a fi în același timp,
sau gând,
în același loc din suflet
sau în aceiași dorință din adâncuri,
fără amputări dureroase
ca să avem toți loc;
Acest NOI prea mare,
fără margini precise,
labirint de întâmplări și surprize,
ca un loc miraculos în care
te poți întalni cu tine însuți
dupa ce ai avut puterea să renunți
la dorința de putere
peste ceilalți,
peste timp,
peste treceri;
NOI:
Peșteră de gânduri,
Ocean de priviri,
Pădure de gesturi,
Fluvii de cuvinte,
Răsărituri de speranțe,
Apusuri de incercari,
Semințe de viitor;
Lumea de afară
ca o umbră nefiresc de mare
a interiorului meu…
Lumea din lăuntrul meu
ca o imensă dilatare
ce poate să cuprindă
tot ce este afară;
Ce este în afară mă șlefuiește,
ce este înăuntru mă consumă…
Ce este nici în afară nici înăuntru
mă atrage ca o nălucă
spre care alunec, alunec, alunec,
sau poate zbor, sau poate cad…
Oricum un fel de a fi către,
un fel de a fi întru
când nici jumătatea
nu se găsește,
când nici întregul
nu se-mplinește;
Dacă cineva uită pe cineva
pierde o parte din el.
Când VOI, veți uita de NOI,
acest miraculos NOI
va încremeni in timp
ca o mumie, numită amintire,
dar care nu va mai trai,
care nu va mai aduce nimic nou,
o biată urmă a urmelor
pe care le-am lasat
unii in ceilalti,
doar umbre de ecouri nedeslușite,
semn pentru capătul DRUMULUI.
Deci nu vă uitați pe VOI,
pe NOI, chiar dacă separați
de timp și trupuri,
de spațiu și singurătați,
ne va fi greu să rămânem in aceiasi
FIINȚĂ;
De aceea păstrați-mă viu în gândurile,
visele, dorințele voastre,
și voi reveni ca un ecou din voi însivă
purtând doar alt nume si alt trup.
Mă veți recunoaște ușor
Dupa gânduri ce dor,
În plutiri de cocor,
După luna cu nor,
În albul fior
Călător.
31 Octombrie 1996, Buzău, România.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")