Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
daemonul de noapte
(daemoane, daemoane,
tu n-ai gheare, colți și coarne
din prostie, uri și vină
te hrănești la rădăcină)
o scânteie, două, trei
apoi visul explodează-n lumini orbitoare
simțurile toate-s cuprinse de panică
urli prelung
ca un lup care vei fi fost cândva
pe vremea când zorile se iveau vineții,
iar câmpul nu avea hotare
sunetul fără ecou se oprește undeva, imprecis,
într-o parte a craniului despre care nu știai nimic
de acolo, din acea grotă profundă, boltită înalt, infinit
păsările elegante, îmbrăcate-n mătăsuri și perle,
unele dintre ele chiar în foițe transparente de aur și piele,
desfășoară aripile-n evantaie enorme și fâlfâie către nicăieri
haosul se-nstăpânește cu pretenții grave de permanență
ca o amprentă totală, ca un tatuaj imprimat definitiv
pe cel mai prețios gând
și te întrebi, atât cât mai ești în stare,
de ce nu apare asferic luna
este oarecum întuneric,
pe alocuri pâlpâie timid, verzuliu, movuliu
acele pietre fără de râu, ale căror ape s-au scurs vâjâind
într-un abis straniu și-ndepărtat
ce este un rău fără apă,
ce este o apă fără valuri spintecate-n prora de corăbii,
corăbiile ce sunt, lipsite de vântul din pânze
dar vântul, ce poate fi el fără mine
cel ce-și plimbă atingerile cele mai duioase
pe obrazul său iluzoriu, incolor și fin de hârtie
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")