Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
condensari de stari, pasi pe scari, vesnice mirari
sa astepti in marginea albului; ca un gol, ca o genune, ca un loc unde inca nu ai spus nimic si poti spune orice, dar odata intruparea literei, gindului facuta, nu mai poate fi adusa inapoi; asa ma simt inainte de a scrie; asa ma simt inainte de a sti; dupa aflare parca nimic din ce a fost nu sa potrivit cu ce a avut rost; greu de explicat pentru cine nu este implicat; doar cine sapa stie ce inseamna cind da de apa si de sete scapa; simplitatea si condensarea nu este neaparat o stare de gratie, insa fara ratie nimeni nu ar mai intelege, alege, culege, iar pina la urma trebuie o lege;
este o mare plecare, ca o iedera cresc drumurile, potecile, zarile; paradoxala este aparenta adnuare in care de fapt singuratatea hraneste multimea ce creste; pleaca cei cunoscuti, pleaca cei dragi, pleaca cei asteptati, nu mai vin de loc cei ingropati;
intre orizonturi se intinde golul asteptarii, melancolia zarii care nu se intilneste niciodata cu ea insasi, doar cu miscarea ce o duce mai departe, intrun altfel pe care il banuim dar nu il stim; niciodata ce realizam nu seamana cu ce ne imaginam; viitorul este covorul care merge unde vrea, nu unde il vom aseza;
poate fi un gind pentru oricine accesibil? poate oricine sa simta acel gind cum a fost trait, suferit, daruit? nici un mar nu face acelasi numar de mere in fiecare an; toti avem o asemanare: ne deosebim unii de altii; dar nu e suficient ca sa fii cu adevarat prezent; de aceea a gasi numitorul comun inseamna ca ai adunat, condensat, din stari multiple nuante comune, din vorbe imprastiate doar ce merita sa se adune, din margine de gol in loc sa plece o cadere poate sa se nasca o plutire, o lansare in gol, fara prabusire;
cine nu plinge nu sufera; cine nu sufera nu simte; cine nu simte nu traieste; cine nu traieste nu doreste; si tot asa e greu sa calaresti fara shea; e simplu sa visam la stea dar nimeni nu se urca la ea; chiar daca nu ajungi insa la stele te poti folosi de ele;
gind de final, poate banal, dar esential:
cine nu are pentru ce muri, de ce ar mai trai?
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")