Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
analgezice contrafăcute
(îți bate un vânt turbat, uscat și rece printre țâțe
cum suflă iarna printre stâncile aride de la sud
mătăsuri fine șifonate-n pași perfizi de mâțe
cred că te văd cumva, dar sigur nu te mai aud)
visul ura realitatea pentru câteva motive banale:
pentru că nu avea tact, pentru că era brutală și venală
și pentru că-ți trăgea palme peste cap în văzul lumii
ori de câte ori i se ivea vreo ocazie,
mai ales atunci când credeai că orice pasăre care zboară
o face doar de dragul înălțimilor intangibile altfel,
că albul înseamnă neapărat doar pur, virgin și imaculat,
iar hârtia nu poate fi decât orice pagină dintr-o carte ignifugă
ce a aparținut demult unui căutător anonim de comori,
scrisă desigur cu cerneală neagră și neînchipuită înțelepciune
pe care cineva, cândva, mult prea târziu, inutil de târziu
ar putea să o regăsească intactă răscolind cu un băț strâmb
cenușile călduțe încă ale unor neînțelese foste patimi
o ura degeaba, îți spun!
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")