Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
ușile (poem trasat la-ntîmplare)
despre uși este această neînsemnată poveste
despre uși închise sau întredeschise,
înalte pînă la cei mai de sus nori și despre uși joase,
cu geamuri sau fără geamuri, opace, somptuoase și grele
despre cîteva dintre infinitele uși interioare ale voastre
și deopotrivă despre unele dintre mirobolantele uși ale mele
pe unele dintre ele le cunosc foarte bine,
se deschid cîteodată singure către dimensiuni comune, la-ndemînă:
bucătării îmbibate de fum și miros greu de cîrnați, coaste și cartofi prăjiți,
dormitoare cu paturi răvășite și pijamale colorate
aruncate haotic peste pernele ce încă mai păstrează căldura trupurilor
și crîmpeie de vise evaporate spontan către dimineață, spre soare-n vremelnică poate, uitare
deschizi alteori din pură curiozitate unele la-ntîmplare
spre existențe ce ți se relevă în plină desfășurare,
fiecare ușă cu timpul și spațiul său propriu, universuri concomitente
în care este posibil să te regăsești transformat, multiplicat și totuși același
aceeași esență primordială, același mugure gînditor încrustat în carne vie,
crisalidă ce așteaptă doar o infimă cuantă de energie, o rază minusculă de lumină
pentru a exploda în fantastice jerbe de culori orbitoare
umblă atunci pelerini prin golurile rectangulare nefinisate, neriguros definite,
absolut eterogenizați, doar oamenii și vîntul
-cel ce-mi este cel mai de demult prieten și frate-
într-o degringoladă fără sonor, mută, debordantă, absurdă,
ființele-și mișcă buzele fremătînd continuu-n furnicare lipsite de reguli,
mușchii obosiți și pielea flască migrează fulgurant spre felurite grimase
seducătoare uneori, alteori triste, plînse și false,
sprîncenele lor, pleoapele lor, genele, ochii și gurile mai ales
dansează sambe și rumbe lascive, execută salturi vitale și tumbe-n diverse expresii,
măștile sunt compuse neinspirat, superficial, neconvingător
vitrionic desfigurate apoi de circumstanțe defavorabile
ca-ntr-o proiecție monocromă vetustă, de pe la-nceputuri,
derulată cu vizibilă nerăbdare pe repede-înainte
chipurile separate-n alb-gri-negru se-ndreaptă în șiruri ilogice
înfășurate-n coconi mătăsoși de crasă indolență
către clipa ineluctabilă a deziluziei supreme
alteori ușile se desfac în aripi cioplite grosolan
cu o bardă prea mare și prost ascuțită
donată-n scopuri caritabile și artistice de un călău plăpînd, sfios și tandru
retras timpuriu din activitate
totuși, prinse zdravăn de încheieturile umerilor,
acolo unde altădată ar fi stat, atîrnînd inutil pe lîngă trup mâinile,
reușim în uralele asistenței profane desprinderi parțiale de irealitate
mulțimile aclamă superba reușită, cuprinse de un delir nejustificat,
frații Wright se țin de mîini cuminți în ipostaza lor de copii,
aparținind provizoriu unui alt timp și unui alt spațiu, mai consistent
mai tîrziu ei își vor aminti c-au visat colorat împreună
o nemaivăzută alcătuire ce se putea desprinde de pămîntul matrice,
de pămîntul placentă și vizuină, pîntec și rug, os și cenușă,
urcînd concentric pe volute de aer într-un cer străin, glorios și neprihănit
cu degetele strînse-n triunghi ciocănesc arareori timid la cîte una
dintre cele puține ce rămîn multă vreme închise, sau pururea-nchise-n ele înseși
scoici uriașe, alveole presupus vii într-o mare a sargaselor și a misterelor perimate,
o mare a mărilor, o stare a stărilor, mai mult sau mai puțin imaginară
măcar de-ar fi scrijelit vreunul înainte vreo indicație, un vers edificator
ori un superb dicton într-o limbă dispărută, aramaică de exemplu, sau altă limbă
pe care neamurile vechi mai degrabă o cîntau la nunți și la înălțări,
decît o vorbeau îndeobște cu ocazia unor vînzări de oi, de măgari sau de cămile,
dar nu, suprafața compactă deși plină de semne, nu conține indicii
surpriza, mirarea viscerală profundă este singura stare acceptată fie și tacit dincolo
nu mai contează cum o vei obține, ce ți se va arăta și nici în ce fel,
doar paharul plin ochi de adrenalină, dat peste cap
cu un gest violent de alcoolic versat aflat în plin proces de sevraj,
prins de zorii vineții pe scaunul unei cîrciumi sordide la o margine de mahala,
în prima zi de septembrie și ultima zi de vară, chiar dacă echinocțiul încă-i departe,
iar prin aerul străveziu încă mai plutesc hai-hui funigei, mai contează
închipuitul se va transforma în neînchipuire sau în ceva de neînchipuit
deci, fără de chip și mai ales fără putința unei astfel de reprezentări identitare
și totuși, așa lipsit de numele său, de originea sa, de mama și tatăl său, acel ceva va fi
nu se știe încă ce, de ce, si prin ce minune a zădărniciei, dar va fi
uimire, grație și fervoare extatică ca-n fața unor zeități venite-n gașcă să-ți prezică,
implicit deci, să-ți proiecteze viitorul,
să-ți atîrne de gît daruri celeste și harul desăvîrșirii cu altruism sa ți-l ungă pe creștet
egalul lor poți deveni cel puțin pentru o clipă ce pare să nu cunoască sfîrșit,
o clipă transformată-ntr-o eternitate plictisitoare pînă la urmă, inutilă, rece și-ndepărtată
-știi că există undeva o planetă verde, dulce și-albastră ce poate să susțină viața,
dar ești convins, de asemenea și că nu vei ajunge la ea niciodată-
nu asta ți-ai fi dorit cu adevărat, cumva este prea mult și prea departe,
ai fi vrut ceva mai cald și mai primitor, poate un măr, o pîine, sau poate o carte,
o palmă fierbinte, mică și fină peste fruntea strînsă-n chingi deseori de migrene,
un cuvînt bun șoptit la ureche cu voce caldă și joasă ca mierea de albine
amestecată încet cu o linguriță sprințară de argint într-o cană de lapte cald
dincolo, în spatele ușii, vuiește uneori o bătrînă furtună cumplită
dacă-ți lipești urechea de materialul solid, rece și umed, lemn sau oțel
auzi grindina cum bate sălbatic, cu ură nedisimulată,
auzi apa cum se prelinge șiroaie grăbite peste stînci și prin grohotișuri
tot timpul la vale-n scurgeri solemne, bizare, convulsiv orbitale
în mijlocul furtunii se află singura Casă ridicată la țărmul oceanului, foarte aproape de orizont
valurile izbesc cu forță ferestrele încercînd zadarnic să schimbe culoarea luminii
din albă solar în albastru marin irizant sau poate-n verdele palid al varecului,
aruncat acum mănunchiuri pe plaja răscolită,
un naufragiat lipsit de putere și voința de a merge mai departe,
smuls, rupt de rădăcinile sale, sacrificat fără voie de urgia năucitoare a furtunii
val dupa val, tone de apă sărată se preling de pe geamuri cu zgomot de aripi
mimind zborul ipotetic vertical al unor sirene sălbăticite ce-și doresc evadări spontane
din noianul lichid, apăsător pînă la marea sufocare peste piepturi
în singura Casă, sunt întotdeauna eu, alt eu, același eu, eu la puterea eu însumi
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")