Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
test de (ne)bună-voință
(din ciclul: m-au lăsat o noapte-n ploaie numai ca să mi se-ndoaie)
credeau că așa mă biruie, că-mi înfrâng definitiv cerbicia
și-mi voi pleca în jug grumazul precum un bivol indian de apă
plescăind leneș prin mocirla unde se va cultiva la primăvară orezul,
că voi întoarce și obrazul celălalt unui al doilea pumn sau unei alte palme
sau unui scuipat pe sub limbă închegat, modelat moderat,
dar eu nu-mi plec resemnat bărbia în piept, eu sunt uneori înțelept și aștept
strâng doar din dinții și măselele care mi-au mai rămas,
scrâșnesc cu evlavie și mare grijă să nu le sparg, zâmbesc tandru și larg,
las generos ploaia să se prelingă pe trup până jos, pe piele, pe carne, pe os
pe pământul îmbibat ca un burete, pe ceafă, pe gât și pe spete
am devenit acum aproape impermeabil, altruist și al dracului de amabil
nici măcar o picătură infinit de infamă de apă înăuntru nu-mi scapă,
nu se amestecă cu sângele meu nediluat sau cu privirea mea întunecată
de atât de multă noapte strecurată perfid printre șoapte,
necontrolat tremur ușor într-un fior cabalin, nu pot să m-abțin
e prea frig și prea umed, prea strâmt, iar eu sunt abia îmbrăcat, ce păcat
doar cu pantalonii mei scurți de doc și o cămașă veche de in, apretată-n venin
de la nord mă privesc fără ochi evidenți câteva înalte menhire
folosite de cei din vechime nu doar pentru jertfe umanoide,
una seamăna cu un druid bătrân pe care-l cunoscusem într-o altă eră, vagă semisferă
supendat printre lumi stranii în timp ce cârmeam o luntre de piatră moale și vie, potrivită doar mie
ce se legăna deasupra genunii din care izvora-n volbură ceața și-și avea origine tantrică viața
priveam îngrozit cum frânghiile de care era ancorată precar luntrea sublimă
se zdrențuie de malurile tari de granit-stânca ascuțită precum se știe, pe nimeni nu iartă
iar luntrea astfel eliberată va porni drept în sus, la apus fără ceas, busolă sau hartă
unde-s smuls, unde-s dus, unde-s scurs nesupus, interpus, credincios presupus și hindus
proaspeți ca o pâine scoasă din cuptor se iveau în sfârșit zorii unei noi zile
străpungând ca un mănunchi de sulițe de aramă topită noaptea amăruie și norii
iar ploaia aceasta croită din pânze țesute de apă contenise să cadă răpusă-n cascadă,
orizontul începea să ardă-n flăcări de aer portocaliu și-n rozaliu-purpuriu de flamingo
sigur nu eram în australia, dar pe plajă, preț de-o magie albă și-o vrajă
imprimate-n nisip castelar încă se mai vedeau urmele trecerii câinelui dingo
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")