Seminţe…

Pasarea Phoenix si Visul unui copil

Motto: „Va veni odata o vreme cand pasarea Phoenix,
adica visele copiilor neimplite vor renaste din nisipurile
si cenusa veacurilor hade si vor stralucii deasupra timpurilor,
caci adevarul este acesta: cand nu vor mai fi vise nici zile nu vor mai fi
si nici pasarile nu vor mai zbura si numai atunci lumea va muri intr-un mare cascat plictisitor!”

Pe cand umblau povestile prin vazduh si norii le alintau bland; pe cand padurile fosneau a legende, impartasind miresme de viata vesnica; pe cand pasarile vorbeau graiurile oamenilor si traiau visele acestora, atunci si numai atunci copiii erau stapanii lumii si numai ei guvernau atat pe pamant cat si in cer. Da, era o lume mirifica, plina de lumina din ochii copiilor, care se revarsa intr-o frumusete divina si imprastia cu generozitate ganduri calde de nevinovatie si har.”Oamenii mari” nu mai existau, lasasera toti jugul si fraul acestei lumi, lor, celor mai minunati, copiilor. Lumea deci era condusa de acesti „mici-mari” frumosi ai lumii…copiii. Si oare cum arata aceasta lume? Inchipuiti-va o lume care straluceste de frumusete, de curatenie sufleteasca, de serbet si bomboane, de torturi si gogosi…da, pai ce credeti ca se afla intr-o lume guvernata de copii? Chiar si cele mai serioase treburi de stat, erau tratate tot de copii, era o lume la care umanitatea visase…fara razboaie, fara arme, fara ura si ranchiuna…cine realizaze asta? Nu se mai stie, cert era ca totul era plin de lumina si voiosie. Mergand pe carari de ciocolata si copaci de cozonac cu coaja stralucind a mirodenii de lasa gura apa si ingerilor ce-si facu-se obiceiul sa umble pe pamant, parasindu-si raiul lor stralucitor. Da, Rafael, Mihael, Evgudiil, Varahiil, Gavriil, Uriil…adica capeteniile ceresti ale ingerilor umblau si „puneau umarul” la treburile din Impartia Celor Minunati, cum se numea acum intreg pamantul copiilor. Si stralucea atunci Imparatia cum nu se mai vazuse de la batalia Armaghedonului incoace si nici nu are sa se mai vada vreodata in eonul „Zilei a 8 a”, ziua fara sfarsit si neinserata.
Dar ne-am luat cu vorba si am uitat sa va spun ca acestea toate le aflasem deunazi in mare taina din visul unui copil dintr-un catun uitat de munte. Cum se intamplase? Pentru aceasta trebuie sa ne intoarcem in timp prin galaxii de zbateri si razboaie ca sa va pot spune cum acest copil, numit cu cel mai frumos nume din lume: Frumusel, din familia de trudnici ai Dragutului si Dragutei, din satul Blanzilor, plaiul Veseliei se invrednicise de aceste mare Dar. Era un colt de lume departat prin har de tumult si de paradigme insondabile…aici totul adasa a paradis, de cu zori si pana-n amurg. Era o pregustare a Imparatiei ce avea sa se instaleze peste tot pamantul, dupa Marele Razboi Universal. Toate aripile ingeresti ocroteau acest colt de lume, asa cum closca isi ocroteste puii, de aceea Domnul Cel Vechi de Zile isi alesese din timpuri stravechi „Vasul” in care avea sa toarne Visul Lumii de Maine. Familia lui Frumusel era o familie de trudnici tarani, dar fara sa stie, intruchipau arhietipul Mariei sale Taranul, asa cum il stiau cei vechi. Pamantul pe care-l framantau cu picioarele zambea mereu in urma pasului lor, iar toate din jur se veseleau cand ii zareau prin preajma. Erau firavi, dar puternici, frumosi la chip, dar nu ostentativ si falos, parca erau Fetii Frumosi ai acestui neam stravechi ce se pogorase cu toata incarcatura nemului in desaga sufletului. Umblatura le era usoara. De-i priveai, aveai impresia ca plutesc si chiar era asa de vreme ce ganganiile ce se tarau nu ramaneau strivite ci le vorbeau in graiul lor, povestindu-le ce aveau de facut in ziua aceea pe ogorul lor.
Sa u ne incantam inainte devreme si sa uitam cumva firul povestii noastre, sa revenim deci la visul nostru:…totul s-a intamplat intr-o seara minunata, cand luna te imbia la povesti de vara, cu stralucirea ei, de basm…iar fereastra se odihnea din tatani, deschisa, lasand mireasma Mainii Maicii Domnului si a Iasomiei sa partrund in casa din barne groase. Lumina Mandrei Luni patrundea peste tot, imbracand camaruta lui Frumusel intr-o mantie de vis argintiu. In patucul din lemn de trandafir, invelit in cea mai minunata si moale lana, de la Balana, oita cea blanda si nazdravana din ograda, se pregatea de vise dupa o zi de zbenguit, baietelul nostru bucalat…acum statea la taifas cu Uriil, o capetenie a ingerilor:
„Preaminunate Arhanghele, de ce copii au o inima asa de usoara si cei mari nu-si gasesc linistea de fel?” Acesta ca o adiere de aripa raspunse bland: „Oamenii mari nu mai cred in vise si-n ingeri de aceea nu au inima usoara, pe cand voi, dragalasilor, voi sunteti la fel ca si noi, numai ca aripile v-au fost luate din prevedere si sunt undeva intr-un cui atarnate de Cel vechi de Zile…” Frumusel iscodii in continuare: „As vrea Prea Minunate sa fie toti oamenii cu inima usoara si sa surada la adierea vantului sau la simfonia unui fir de iarba…” Prea Minunatul Inger de lumin zise: „Ehe, dragutule, cale multa mai este pana acolo, dar iti pot spune ca va veni o vreme, dincolo de orice vreme cand toate aceste vor fi reale ca acest pahar de lapte de langa tine…” Ochii lui Frumusel lucii a mister si gura i se deschise parca fara de voie, doar asa din imbietul inimii lui calde: „Intr-adevar Bunule Inger?…Stii, as vrea sa te rog…pot? Zii, pot?” Ridicandusi putin aripile-i diafane, Uriil graii: „Tu esti Alesul copiilor, asa ca orice dorinta buna iti este ingaduita…graieste micutule, graieste…”Frumusel e intoarse intr-o parte pentru al cuprinde mai mult cu ochii sai mari ca o luna plina oglindita in fantana din spatele casei: „Bunule Inger, Minunate Arhanghele, as vrea tare mult sa-mi duci dorinta aceasta in fata Tronului Celui vechi de Zile si sa Il rogi sa-mi daruiasca un vis, dar nu oarecare, ci Visul Lumii de maine, Visul Adevarat, ce zici?”Putin incurcat in gandurile-i ingersti, solul ceresc zise: „Hm, lucru anevoios imi ceri micutule, dar tu esti Alesul, asa ca nimic nu ma impiedica sa cer asta, voi incerca…acum dormi si roaga-L pe Tatal nostru sa te blagosloveasca si sa te vegheze…” terminand de zicand acestea, Uriil isi trecu aripa-i stralucitoare peste genele micutului nostru si acesta se scufunda intr-un somn moale ca fulgii de inger celest.
Astfel Frumusel fu invrednicit de Cel Vechi de Zile cu Visul Lumii…acest Vis, pe care se straduisera barzii sa-l inchipuie de nenumarate ori in cantece, legende si povesti; acest Vis pe care Profetii incercasera zadarnic sa-l aibă, acest Vis care nu incapea in mintea celor mari si „prea seriosi”, ci din iconomie divina avea sa-si afle odihna in inima de copil a lui Frumusel. Ingerii ocrotitori de vise si inimi ii vegheau asternutul si genele-i minunate, ca nu cumva din nebagare de seama, Cel Cazut sa prinda de veste si sa fure crampee din vis, afland astfel de sorocul lumii si de Ziua Neinserata ce va sa fie. Visul a fost cel mai minunat moment de la Crearea lumii, Insusi Dumnezeu a visat intai lumea…..acum tot acest fel de comunicare mareata si tainica se asezase peste inima acestui copil, inima mare cat pamantul intreg. Va inchipuiti, dragii mei cititori ca nimeni, niciodata nu are sa afle ce viseaza un copil? Portile intelesului visului de copil sunt cu desavarsire inchise!…apoi va veti intreba de unde am aflat noi de acestea toate, cum a fost posibil? Da, insusi Frumusel avea sa ne povesteasca crampee din Visul Lumii, la umbra unui mare copac al Luminii, atunci cand vremurile se odihnise dupa marele Armaghedon.
Visul venise la copil, la porunca divina, eliberat din tainitele Sfatului Ceresc si calatorise dus de o pasare maiastra…ati intuit bine, chiar de vechea Phoenix. Se stie ca ea va renaste din cenusa ei, deoarece ne invatase Sfatul Batranilor ca atunci cad nimic nu mai ramane, cand doar cenusa se vede, nu este pierdut totul, deoarece tot a mai ramas ceva – cenusa, iar sub ea sta scanteia care face sa renasca de la inceput totul. Maiastra Phoenix rasarise din portile cerurilor si se coborase incet pe raze de luna plina pana in Plaiul Veseliei…ochiul ei ca smaraldul cautase satul vestit: Blanzii si casuta din barne vechi a taranilor Dragut si Draguta…ei erau cei de care de generatii nu se atinsesera nimic din lumea aceasta si se pastrara curati ca primii oameni. De fapt erau Primii oameni restaurati si recreati dupa arhetipul primordial. Pe odrasla lor, binecuvantata de Mireasa Cerului cea cu 12 stele cu numele de Frumusel se pogora aripa-i maiastrei Phonix si Visul Lumii cobori drept in inima ca un mic bulgare de foc pe un tobogan de pene de inger grijuliu. Toti ingerii din jur cantara slavoslovii nemaiauzite de ureche omeneasca pe cand casa batraneasca stralucea in noapte ca si cum fusese rupta din soare. Vechile barne de lemn de stejar susoteau si se mirau in taina despre mare blagoslovenie cereasca, iar tatanii ferestrelor psalmodiau aceasta Mare Taina, din Veacul Cel fara de Veci hotarata. Daca cineva se incumetase sa priveasca acest spectacol unic, ceresc, avea sa vada pogorata pe casa Dragutilor o scara celesta pe care urca si cobora mici globuri de lumina cu aripi de argint. Toate vietatile ungherelor si ale noptii erau strapunse de mangaierea cea dincolo de cuvinte si simtiri a Mesagerilor ceresti. Acestea toate, insa au trecut neobservate, deoarece cei mari si prea preocupati cu preazilnica paine, invidii si razboaie nu mai aveau ochi si inima pentru acestea ci numai pentru colbul trecator si maretii pamantesti.
Astfel, Frumusel se facu partas Sfatului Ceresc prin Visul Minunat al Lumii. Acest Vis pre-aratase Lumea cea va sa vina…Imparatia Celor Minunati, a copiilor. Nu degeaba Domnul si Fratele Nostru, Iisus Hristos ne spusese in Cartea Sa ca: ” Imparatia este a copiilor”…ne vestise cele viitoare, Cele Minunate! Ma luai cu vorba si am uitat sa va spun ca in aceasta Imparatie Minunata se puteau intalnii si chipuri de oameni mari, dar cu suflete de copii…caci fiecare avem un copil in noi insine, imbraobodit cu teorii si griji nefaste. Sufocat cu Paradigme si Axiome, ca niste ochelari mari de cal, bietul suflet de copil, ce salasluieste in fiecare dintre noi, nu mai are timp sa se iveasca, ba nici macar sa scanceasca vreo raza de copilarie prin invelisul scalambat si las al „marii seriozitati acre” asa zis mature. Importanta este inima fiecarui om cum este, de copil sau „acra” de om mare, pretins responsabil si „propriu stapan”!
Se vedeau batrani cu parul alb si cu zambet si ochi de copil care se jucau cu bulgarii de foc ai dorintelor nevinovate impreuna cu manute fragete de prunc, sau catei pufosi care alergau impreuna cu maturii pamantului plini de vise tandre de copil. Mihael(„Cine este ca Dumnezeu?”)Marele Arhanghel strajuitor al Portilor Imparatiei Minunate nu lasase sa intre decat acele suflete de copil curate, indiferent de varsta pe are o apucase pe pamantul muncit de rautate si chin.
Exista in aceasta lume, a minunatilor copii, scoli pe care le parcurgeau cei ce vroiau sa ia parte la aceasta imparatie a copiilor, dar care aveau inima si gandul pline de „impuielile” lumii celei de din-afara, a „seriosilor si maturilor”. Toti care voiau sa guste din fericirea si spiritul acestor vremuri minunate si linistite, trebuiau sa treaca prin aceste scoli ale copiilor, unde indiferent de varsta trebuiau sa renunte treptat la principiile lor haine de viata si sa redevina copii. Astfel in prima treapta de scoala re-invatai sa te joci, sa mirosi florile, sa te bucuri de libertate, miscare fara restrictie. In treapta a doua invatai sa iubesti cu inima de copil pe toti si toate fara deosebire, deci dicolo de meschinele interese si placeri umane. In treapta a treia si ultima care nu inceta niciodata invatai sa treci prin sufletul si ochii de copil totul din jur si la orice sa gasesti solutia cea mai minunata si potrivita inimilor nevinovate a copiilor. Asadar nici educatia ingereasca nu lipsea acestei Minunate Lumi a Copiilor. Conflicte nu existau pentru ca orice mica neintelegere se rezolva cu o inghetata si dulciuri. Am uitat sa va precizez ca aceste dulciuri si „bunatati”, datorita binecuvantarii divine nu produceau boli sau dependenta, ci erau o rasplata vazuta, o scoala daca vreti, pregatitoare pentru „adevarata rasplata”. De fapt bolile erau invatate doar la Istoria Minunata predata in treapta a doua de scoala, deoarece nimeninu mai era bolnav, ci totul stralucea a sanatate si voiosie. Era o lume visata odinioara si „nascuta”acum! Ostire nu exista, ci doar scoala Bunelor Deprinderi, unde se invata arta ingerilor slujitori si aparatori, iar cine avea menire si chemare urma acest curs si avea sa primeasca aripi de inger la finalul lui, fiind luat intru intregirea cetelor ingeresti, ce slujesc si lupta in Ceruri, alaturi de Tronul Dumnezeirii. Sa nu va inchipuiti vreo clipita ca viata era atunci si acolo plina de huzur si lene, nu era o activitate mai intensa ca nici-cand, dar plina de voiosie, cantec si dragoste. Se muncea de la plimbarea Soarelui Prieten ce mergea in sfanta-I slujba de Dimineata-fara-de-seara si pana in Seara neinserata. Puteai vedea cum toti zboara lin si armonios si-si dau binete zambind a fericire vesnica. Zareai mereu cum se purta vorba cu toata creatia fara deosebire, de la steaua din cer si pana la frumosul vierme din adanc. Pamantul era straveziu si fiecare invatase si stia bine graiurile tuturor vietuitoarelor. Armonia plutea invesmantata in aoreola divina si inmiresmata de duhul copiilor. Daca la Inceput, Dumnezeu-treime spusese despre Creatie ca e „Buna foarte!”, acum zambea de dupa norii pufosi ai dumnezeirii si zambetul Sau marturisea desre Minunata Imparatie a Copiilor: „Frumoasa foarte!” Acum putea Sa rasufle usurat. Se instaurase ceea ce visase in sanu-I Intra-Treimic: Lumea noua si innoita! Scopul acestei minunate Lumi era ca si cei ce inca se mai impotriveau din adancul neputintei, a iadului si care erau legati pe veci sa fie convinsi de frumusetile binelui si ale luminii, sa redevina buni, sa-si lepede negreala mandriei si a rautatii. De aceea se pregateau acestia, copiii, deoarece ei erau cei mai convingatori si pregatiti, caci avusesera trup vremelnic si greu, dar cu toate acestea invinsesera si devenisera prin har nemuritori si fericiti. Din aceasta cauza minunata erau respectati chiar si de catre ingerii din ceruri, care le fusese mult mai usor sa fie buni. Ei fusesera alesi, dupa ce Armaghedonul isi aratase ghimpele si dupa ce Sfatul Batranilor judecase Creatia, dupa mandatul Celui Vechi de Zile si a Imparatesei celei cu 12 Stele.
Va urma

I.G.