a ramine suspendat intre extreme, percepute ca normalitati, dar totusi lasind

gindurile sa sara peste granite acceptabile, este un fel de a nu fi in norma/litate

fara a iesi din real/itate;

anii sau scurs printre intimplari, au trecut vinturile peste nisipuri care sau maruntit, au trecut norii peste munti ce au incaruntit, au curs apele in vai ce au obosit in delte sufocate, stelele se rotesc de eternitati in bolte ce nu mai sunt privite, ploile cad prea des unde nu sunt dorite, cresc deserturile inghitind mari, dispare Aral, nu mai sunt aurore in continentul austral, pornesc tzunami din nelinisti telurice adunate ancestral, ghetarii nu vor sa mai astepte , se topesc in calatorii ireversibile, termitele nu mai recunosc nordul, fluturii sunt arshi de lumina felinarilor si nu mai merg niciodata spre luna, pasarea colibri nu mai face pui, iar panda se ascunde in tulpine de bambus refuzind nasteri artificiale, oamenii au sentimente amputate de graba, copii zimbesc computerizat, orasele se sufoca de masini, timpul dispare in asteptari, meduzele invadeaza mari, alge sufoca plaje, faptul divers se raspindeste in intregul univers, la Antipa a fost impaiat ultimul poet fara vers.

Aud de departe sirena unui vapor, grava ca o octava de orga de catedrala in care la sarbatoare canta sonete de Bach cu un singur deget de la mana stanga, pe o singura clapa, un ciung. Imi imaginez ca pe punte sunt adunate ca intr-un creuzet al emotiilor tot felul de trairi. Tristeti ale celor ce pleaca, bucurii ale celor ce vor ajunge la limanuri. Simt freamatul electrizant, aproape paroxistic al apropierii sau al departarii de tarm-nu stiu daca vaporul se apropie sau se departeaza de tarm, nu vad, numai aud si-mi imaginez  ca intr-un exercitiu al studentilor de la arte vizuale, o natura vie.
Se produce declicul, revelatia. Stiu acum ca nu exista diferente esentiale intre apropierea si departarea de tarm. Acestea se produc simultan. Cel ce se apropie se indeparteaza, in acelasi timp, nemaiplecand, nemaiajungand…traind deopotriva bucuria revenirilor si tristetea indepartarilor.

————————————————–

Într-o gulie

Într-o gulie răzleţită,

un viermuşor frivol şi surmenat

vorbea cu altul mai bătrân şi mai umblat.

– Măi nene,

îi spunea băiatul,

simţind un vag fior de moarte,

ia spune,

oare să mai fie

acolo… undeva… departe…

şi altceva… decât gulie?

La care cel bătrân stătu,

gândi o vreme

şi răspunse:

– Nu.

Ce ţi-a venit?

De când eşti tu, copil netot,

ai dat cumva de lumi secrete?

Gulie peste tot băiete!

Doar rupem dumicatu-n bot,

şi-l mestecăm pe îndelete…

Şi asta-i tot.

Iar clipele-au zburat şirete.

Şi viermişorul cel frivol

muşcă odată mai cu sete

şi, nu ştiu cum… dădu în gol…

– Ce-ai asta?

Ce peisaj ciudat?

Nu poate fi adevărat!

Altfel bătrânul mi-ar fi spus!

Eu merg ´nainte!

şi s-a dus…

Dar, vai, deodată bietul ţânc

alunecă-n derivă: plici!

Şi braţe negre de furnici

l-au dus ca pradă în adânc.

Costache Ioanid

caut cuvint in acelasi pamint

gind, imagine, taie o margine

calator in vers, in micul univers…

==========

oare ce se poate spune, cind vezi ca unul pune acolo unde nu se mai poate, si le cara pe toate?

cum cerul e o metafora mereu in miscare, asa este si mintea, corpul in adaptare, indeminare

te miri de unde natura creaza, ca are

parantezele de conexiuni, ma fac sa vad minuni

acolo unde pare banal, se poate gasi esential;

cred ca o mirare deschide o carare cind poate da o interpetare

asa e poezia, muzica, ideea: nu margineste, nu inchide, nu se opreste;

timpul degeaba nu creste, cind devine o parte ce uneste ce a fost cu ce va avea rost: intelegerea

si tot asha, am urcat pe o shea, dar imaginea va dilata povestea din mintea mea:

O, Tamir prietene si frate vezi oare lacrima inghetata
De pe obrazul meu?
Vezi frate cum aceasta, lacrima, se evapora
Si ajunge duh raspandit prin tot aerul rarefiat al diminetii de iarna?
Lacrima-duh o, frate Tamir este semnul gandurilor durerii
Ce-mi apasa pieptul ca o platosa mai grea si mai mare
Decat sunt eu obisnuit sa port, o Tamir, frate…
***************************************************
A sosit timpul minunat al povestilor de iubire
Spuse chiar si-n cuvintele negre de cerneala ale condeiului.

Caci ea, iubirea Tamir, sta la temelia tuturor sufletelor
Precum piatra de granit la temelia cosmeliei cele mai sarmane
Sau la temelia palatului celui mai vestit, celui mai aurit…

Iubirea-i nu-i de o seama cu dragostea si nu-i dintru aceasta
Iubirea-i flacara scanteietoare pe cata vreme dragostea-i
Caldura din miezul lucrurilor simtita adanc, undeva, inauntru.
Iubirea-i pasarea cerului sagetand departari dincolo de cuprinsul ochiului tau, Tamir
Pe cata vreme dragostea e insusi cerul azurului impartit cu marea, frateste
Iubirea e corabia faurita din lemnul unui cedru de o mie de ani,
Pe apele acestea ale albastrului, printre insule albe, de calcar…
Dragostea e vantul molcom din panzele intinse ce duce corabia
La tarmul tuturor lucrurilor ce s-au facut si desfacut, pana acum, Tamir…
Caci iubit fiind poti duce poverile tuturor vremurilor,
Iubind nu-ti pasa de vantul din coasta, de colbul cararii,
De adancimea ranilor, de goliciunea trupului, de frigul noptilor,
De ura salbatica dar neputincioasa a vrasmasilor….
Te hranesti cu dragoste si te adapi cu vise,
Precum armasarul nazdravan al stramosului din poveste
Arzi focuri inauntru, vulcan fara flacara si fum
Doar tremur si-n timpuri pierdute juraminte…

********************************************************

Poate ai vrea Tamir, prietene si frate, poate ai vrea
Sa ma intrebi in gandul tau cel negrait, de ce plang…
De ce jertfesc lacrima-duh in frigul diminetii de iarna
O, frate Tamir, iti voi raspunde in gandul meu…
Asta noapte am avut un vis in care se facea
Prin gesturi, sentimente si rareori cuvinte
Ca nu mai sunt tanar demult…

Cuvantule impietrit mai demult in inima mea
Aidoma unei statui de piatra arsa ,
Suliti de arama infierbantate-n lava,
Siluita-n graba bruneta si lasciva sclava
Cuvantule, du-ma-n alta parte sau in alta vietuire,
Du-ma invartindu-ma pana-n pustiire…

Aripile grizonate de ingeri, degraba purtatoare
Sufletelor rastalmacite-n propria lor mantuire
Chematoare-n departari si-n pulberi pierdute-n vazduhuri
Aruncate-n rascrucile inaltate la ceruri in cruguri,
De vreme ma scutura cu-n sentiment vinetiu,
Ratacit , spulberand nisipuri arzande-n pustiu

Sunt ascuns de panze albite-n orbirea de alb
Un calvar retezat la-nceputuri de lume
O mare de ape la malul de lut in teribile spume
Si-s vis la coltul de abia intrezaritului rai
Culoarea de arsa lumina din parul balai…
Pierduta-n goana nebuna a copitelor argintate a nebunilor cai.

sa ai o preferinta? o suferinta? o tendinta?

sa simti ca e ceva altfel in …fiinta?

sau poate e doar o proprietate ca toate celelalte?

dar care daca te atinge niciodata nu se mai …stinge

cine poate sa  se bucure

cine are sa mearga pe carare

cine vrea mai departe sa dea

oricum undeva se va pastra

sperind ca merg in rind, vor fi doua cu acelasi gind: in mirare stind

chiar fara cuvinte:

mai sunt si unele nestiute, altfel facute, labirint de cauze, legaturi

ce fac sa creasca universuri ciudate din simple …picaturi;

fara apa lumea …crapa, in desert un strop e mai bun decit un potop

merita insa a vedea cum spre ecou pleca picatura chiar din …ea

dincolo de dincolo e mereu un alt dincolo; doar ca altfel

saminta din picatura este tot o …picatura, mai mica, dar tot se …ridica

iar ce urmeaza tot cu mirare …rimeaza:

o treapta cum se incepe: de cel care pricepe

cind o treapta este apta: daca e dreapta

treptele adevarate sunt …urcate

cele triste …darimate

cele urite… coborite

din ce este treapta facuta: orizontala si verticala tacuta

trepte ciudate: altfel inclinate

trepte rare: cele in miscare

trepte ratate: cele nesapate

trepte reusite: cele dorite

trepte utile: cele subtile

ultima treapta: cea care te desteapta

===

de ce e necesara diferenta : nu doar una face esenta

pentru ce sunt multe: gindul sa asculte

de cine se cioplesc: de cei care nu se mai gasesc

se urca intrun singur mod: sa dea rod

de cine sunt folosite: de mintile iscusite

primul si ultimul rost: sa nu ramai p/rost

de cine sunt parasite: de sufletele tocite

care sunt treptele uitate: cele neumblate

de cine sunt pastrate: de fiintele curate

pentru ce au fost date: sa fie mereu urcate

cum produc urcare: prin nemiscare

trepte nedorite: cele prea ascutite

esenta adunata in/prin/din treapta: asteapta

===

suntem prea multi, nu ne mai putem intoarce in pesteri;

dupa ce se odihnea inca mai spunea:

mie teama de ingeri; din bunatate pot fi convinsi sa se faca diavoli;

asa cum spiritul nu are sex, nici gindul curat nu este dat doar celui ce la insamintat

de ce? pt ca nimic nu vine de la sine, ci doar prin sine

un robinet nu face apa, doar o poate regla

cuvintul frate nu este in acest context legat doar de origine;

pot spune sora, pot spune hora, pot spune secunda ce se muta in ora

sau pot sa ma gindesc la un pinguin, care este tot cu mine vecin, pe pamintul de ginduri plin

in afara de intelegerea care ma mira, ramine separarea aceasta disperata dintre oameni, dintre

ginduri, dintre bine si tot ce vine, intre veki si nou, intre sfera si ou, intre cautare si ecou

totul pare sa fie un fel de reluare, un fel de exersare a haosului sa isi gaseasca rostul

dar cum poate oare un gind, sa se desfaca pe sine in rind?

doar reluinduse, repetinduse, reflectinduse: in altiii, in atlantii, in inaltii cautatori de comori sau de sori

e trist sa nu incerci sa zbori, inainte sa mori, oricit de mult pt asta trebuie sa urci sau sa cobori

cum este in alta poveste?

uite asa:

————–

lusorim etmis is-un lurohid

————–

ochelarim

Avem ochelari pentru toti
de liber cugetatori
de bigoti

de orice format
oval, unghiular, patrat
de stiut, de aflat, de-ntrebat.

Avem ochelari de purtat
sau de atarnat
si pentru ca nu-s destui
poti unii peste altii sa-i pui.

Ochelarii de o adica
poti sa ii porti pe chica
iar pe cei de cat de cat
poti sa-i atarni de gat

ochelarii de catusi de putin
sunt pentru nas acvilin
iar cei de savant invatat
pentru nas lung coroiat

Avem ochelari de noroi
avem ochelari de soi
de noi
de voi
de unul si de doi
de eu
de mereu.

Avem ochelari de tampenii
de vedenii
de genii

Avem ochelari de lene
si de umflat in pene
de batut in piept
de drept
de destept
de putere
si de a cere
de aplecat
si de-ndreptat
de dat
si de luat,
de avut
si de-nceput,
de impins
de intins
si de cuprins,
de strans
si de plans,
de sperat
si de speriat.

de aici si de acum
avem si ochelari de drum
pentru urcat munte sau deal
avem ochelari de cal,
de urmat poteci si vai
avem ochelari de cai

si ochelari de credinta
de nevointa si de putinta
iar de aveti trebuinta
avem ochelari de cainta.

Ochelarii ordinari
sunt rari
iar dintre cei mai teribili
avem ochelari invizibili.
si fiindca ati intrebat
tocmai s-au terminat
ochelarii de neasteptat.

avem, de veniti la sfarsit
si ochelari de impartasit.

.
nu spunem dupa acest semn
ce ochelari mai avem
de os, abanos sau de lemn.

anulind o posibila carare

———————

cind promisul e  ingropare

mai bine aprinzi o …luminare

———————

cind nai timp de tine,

pleaca ce este in sine

———————

cind parasesti poezia si ea te lasa in drum

ramin doar pareri plutind ca un fum

———————

viitorul este un altfel de  acum

continua mereu sa mai stii …cum

———————

oricit sa adunat

tot mai e de cautat

———————

cine uita ca primeste din dat

daca se va trezi …va fi uscat

———————

tot o picatura este si oceanul

cum o clipa poate pare anul

———————

departele este un aproape

cind ai universul sub pleoape

===

pentru ca de/limiteaza

asemanare, identificare, alaturare, comparare, asociere, toate pot treptat sa devina ce nu a fost dat

doar pentru ca sa incadrat in ce se gasea fara sa para altceva desi …era

fara aglutinare, fara amestecare, fara suprapune, fara impunere;

ca explicatie de senzatie/iluzie/mirare este o simpla necesitate/stare: de echilibrare

mintea are nevoie sa incadreze in tipare ca sa poata sa se adapteze in ce a mai vazut/facut/placut

coerenta este data de interpretarea prezentei si nu de cum arata aceasta

merita firul despicat, dar in despicarea despicarii vom vedea acelasi lucru: saminta mirarii

formulare actuala: /pare banala/ fie ceo fi

si totusi

cineva spunea despre zen ca ar fi : atentia continua asupra efemeritatii

doar patru cuvinte

de tinut minte

atentia este singura cale prin care ceva ajunge stiind la vale;

continuitatea e cea care da calitatea; fara sa fie o funie continua nu ai putea urca

orientarea /asupra/ este corecta directionare fara de care nu nimeresti tinta din zare

efemeritatea este singura realitate ce marcheaza tot ce se intimpla in univers cu sau fara vers

si atunci, sa nu arunci apa cu tot cu prunci

de aceea :